Comisionul la plata taxelor şi impozitelor cu cardul pe Internet va fi plătit de primării

Comisionul pentru plata pe Internet a taxelor şi impozitelor va fi suportat de către primării, nu de contribuabili, legislaţia urmând să fie modificată în acest sens, potrivit Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
Romania TV
29 oct. 2012, 09:55
Comisionul la plata taxelor şi impozitelor cu cardul pe Internet va fi plătit de primării

Conform HG 1.235/2010 privind plata online a impozitelor şi taxelor, comisionul poate fi suportat de către contribuabil, de către instituţia publică sau în orice altă variantă aleasă de către aceasta la momentul înregistrării în Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar (SNEP).

Practic, se spune în nota de fundamentare, beneficiarul plăţii (instituţia publică) are posibilitatea să impună contribuabilului care plăteşte cu cardul să suporte comisionul perceput beneficiarului de către prestatorul sau de servicii de plată.

„În acest fel există o discriminare a contribuabilului care plăteşte utilizând cardul prin intermediul SNEP faţă de contribuabilul care plăteşte utilizând cardul la sediul instituţiei publice, având în vedere că în cazul din urmă contribuabilul nu plăteşte niciun comision”, se spune în document.

Potrivit MCSI, modificarea HG 1.235/2010 este necesară pentru că există posibilitatea sesizării Comisiei Europene în legătură cu încălcarea unui act normativ care transpune în legislaţia naţională o directivă europeană, urmând ca aceasta să dispună măsuri de corectare a acestei situaţii şi aplicarea unor sancţiuni statului român.

În plus, există riscul ca acei contribuabili cărora li se percep în mod nejustificat şi nelegal acest commision de către instituţiile publice să le acţioneze în instanţă în vederea recuperării prejudiciului.

„De asemenea, scopul legislaţiei europene în vigoare este aceea de a încuraja plăţile electronice, în timp ce prevederile actuale ale HG 1.235/2010 nu fac decât să descurajeze, prin posibilitatea oferită instituţiilor publice de a percepe un preţ suplimentar de la contribuabil”, se spune în nota de fundamentare a noului proiect legislativ.

Lansat în martie 2011, SNEP este diponibil pe www.ghiseul.ro şi este administrat şi operat de Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), instituţie aflată în subordinea MCSI.

În urmă cu aproape două săptămâni, directorul general al VISA România, Cătălin Creţu, a declarat la ZF Digital ’12 că plata online a taxelor şi impozitelor este „puţin cam în aer” din cauza impunerii de către primării a unui comision pentru a oferi cetăţenilor această modalitate de plată.

„Avem două probleme. Prima este distribuţia credenţialelor (user şi parolă de acces) către populaţie. Dacă această distribuţie ar fi transferată băncilor, atunci lucrurile ar sta cu totul altfel, pentru ele ştiu câţi clienţi utilizează serviciile internet banking şi efectuază plăţi online cu cardul”, a spus Creţu.

El a adăugat că foarte multe primării au optat pentru suprataxarea plăţilor online a taxelor şi impozitelor.

„P:ractic, primăriile au preferat să transfere acest cost, respectiv comisionul de acceptare al băncii, la cetăţeni. Edilii nu înţeleg că dacă ar da drumul la această facilitate românii, mai ales cei din străinătate, care vin în ţară de sărbători şi nu au timp pentru aceste plăţi, vor aduce bani la buget”, a spus reprezentantul VISA România.

Creţu a menţionat că studiile arată că impunerea unui comision la plata taxelor şi impozitelor reduce semnificativ intenţia de a efectua astfel de operaţiuni.

„În pofida acestor probleme, plata online a taxelor şi impozitelor a crescut de cinci ori în acest an, deci potenţial există”, a spus Creţu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, avertizat dur înainte de U Craiova – KuPS: „Nu are nicio scuză dacă ratează examenul european!”
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Ce semne pot indica prea mult mangan în apa de la robinet. Poate fi folosită pentru spălat sau gătit?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul Guvern! Sorin Grindeanu a confirmat
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat