Concedieri în masă după fuziunea UniCredit – Alpha Bank: au plecat 1.100, urmează încă 500. Ce spun sindicatele şi banca

UniCredit Bank a renunțat la aproximativ 1.100 de angajați în urma fuziunii cu Alpha Bank, plecările fiind atât voluntare, cât și involuntare. În prezent, banca are în jur de 4.400 de salariați.
Filip Stan
10 nov. 2025, 09:20
Concedieri în masă după fuziunea UniCredit - Alpha Bank: au plecat 1.100, urmează încă 500. Ce spun sindicatele şi banca
Concedieri în masă după fuziunea UniCredit - Alpha Bank: au plecat 1.100, urmează încă 500. Ce spun sindicatele şi banca

Oficialii UniCredit neagă existența unui plan concret de concedieri colective, deşi liderul Federației Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB), Constantin Paraschiv, susşine că alți 450–500 de angajați ar urma să părăsească sistemul în perioada următoare, scrie economica.net.

„Disponibilizările din UniCredit Bank nu s-au finalizat încă. După fuziunea prin absorbție cu UniCredit Bank au plecat din noua bancă circa 1.100 de angajați, fie prin disponibilizări colective, fie prin plecări voluntare. La ora actuală, la UniCredit Bank există 4.400 de angajați. Din aceștia, urmează să mai plece circa 450 – 500 de salariați. Primii care vor pleca vor fi probabil cei 250 de angajați fără o numire definitivă a postului din cadrul Academiei UniCredit, un fel de batalion disciplinar, înființat special de UniCredit după fuziunea cu Alpha Bank. Ceea ce este trist este faptul că mamemle care se întorc din post natal sunt automat înscrise în această Academie, fără a li se oferi măcar de formă un post în cadrul băncii”, a declarat Constantin Paraschiv, președinte FSAB.

Contactați de Economica, reprezentanții UniCredit au afirmat că nu există un plan concret de concedieri: „Pe de altă parte, este normal ca în timpul unei fuziuni unii colegi să resimtă anumite incertitudini la nivel personal, în ceea ce privește acomodarea într-o nouă organizație, dar scopul nostru este să facem tot posibilul ca toți să se simtă în siguranță și bineveniți în UniCredit”.

Citeşte şi: Românii nu s-au uitat la bani de Black Friday 2025. În ziua cu cele mai mici prețuri din an s-au cumpărat telefoane, televizoare, electrocasnice și… lingouri de aur în valoare de 85.00 de lei

Într-un comunicat ulterior, banca a explicat că singura măsură convenită cu sindicatele a fost Planul de Remodelare Organizațională Voluntară, care a permis plecarea voluntară, cu pachete compensatorii, a angajaților ce nu se mai regăseau profesional în noua organizație. UniCredit susține că a creat Academia Post-Fuziune pentru a sprijini angajații Alpha Bank care nu au putut fi încadrați imediat în structura reorganizată, și nu pentru a facilita concedieri. Banca mai precizează că are planuri de extindere pe piața locală și intenționează să crească cu 25% numărul de roluri dedicate relației cu clienții în următorii trei ani.

Poziţia oficială Unicredit este AICI.

O bancă, două sindicate

După fuziune, în cadrul UniCredit Bank activează două organizații sindicale, FSAB, afiliat la Cartel Alfa, şi FSIF – Federația Sindicatelor din Industria Financiară, formată la inițiativa acționarilor.
Conducerea băncii colaborează în prezent doar cu FSIF, ceea ce, potrivit liderului FSAB, ridică semne de întrebare privind reprezentarea reală a intereselor angajaților.

Citeşte şi: Taxe şi impozite mărite, de la 1 ianuarie 2026. Autoritățile locale pot impune majorări şi de 70% la case şi maşini

Fuziunea dintre Alpha Bank România și UniCredit Bank a fost finalizată oficial pe 15 august 2025, după ce Alpha Bank România a intrat în grupul UniCredit în noiembrie 2024. În prezent, ambele instituții operează sub denumirea UniCredit Bank România, iar clienții pot folosi cardurile și serviciile existente fără modificări.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Andrei Șucu, fiul lui Dan Șucu, a renunțat la o excursie la Disney pentru antrenamente suplimentare
Capital.ro
Un laureat al Premiului Nobel avertizează că omenirea ar putea să nu supraviețuiască încă 50 de ani. Care este cel mai mare pericol
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte