Concurs de piramide umane în Spania VIDEO

Mii de spanioli şi-au ţinut răsuflarea în timp ce aproape 30 de echipe au încercat să formeze piramide umane, care mai de care mai înalte şi mai complexe. "Construcţiile" au fost pe cât de spectaculoase, pe atât de periculoase.
Romania TV
08 oct. 2012, 20:52
Concurs de piramide umane în Spania VIDEO

Până la 400 de oameni participă la ridicarea unui singur turn. Cei mai mulţi rămân însă la bază, pentru a susţine construcţia.

Apoi, copii şi tineri desculţi, echipaţi cu căşti de protecţie, se urcă unii pe umerii celoralţi, pentru a forma turnul.

Nu de puţine ori, însă, acesta se prăbuşeşte, iar concurenţii sunt răniţi.

Din fericire, anul acesta nu s-au înregistrat incidente grave. Circa 7.000 de localnici şi turişti au urmărit spectacolul incredibil.

Potrivit istoricilor, astfel de turnuri umane au fost construite pentru prima dată în Catalunia în secolul al XVIII-lea.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
MM Stoica, după primul meci al lui Denis Drăguș la FCSB: „A avut niște probleme!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Ce doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte