Condamnaţii penali, INTERZIS la funcţii publice. Propunerea liberalei Renate Weber

Europarlamentarul PNL, Renate Weber, va propune la modificarea Constituţiei, ca persoanele condamnate penal, chiar şi cu suspendare, să nu mai poată ocupa funcţii publice, inclusiv cele alese. "Nu mi se pare normal să fii condamnat penal şi să te afli în acelaşi timp în Parlament", a declarat Weber la RFI.
Iulian Tudor
01 apr. 2013, 08:10
Condamnaţii penali, INTERZIS la funcţii publice. Propunerea liberalei Renate Weber

Renate Weber anunţă că vrea să propună „o interdicţie a celor care au condamnări penale, chiar şi cu suspendare, de a mai ocupa pe perioada aceea, în care este vorba de pedeapsa, chiar dacă executarea e suspendată, de a mai ocupa orice funcţie publică, inclusiv cele alese”.

„Mie nu mi se pare normal să fii condamnat penal şi tu să fii în acelaşi timp în Parlamentul României. Sincer, nu este normal!”, spune eurodeputatul liberal.

Întrebată dacă există asemenea cazuri în Parlamentul actual, Renate Weber a răspuns: „Sigur că există şi din păcate chiar şi de la mine din partid există. Înţeleg că legea astăzi nu are astfel de interdicţii. Eu vă vorbesc din perspectiva şi a cetăţeanului şi a unui om politic responsabil, spun eu. Cred sincer că atunci când ai o pedeapsă penală, indiferent pentru ce, pe perioada aceea în care este sancţiunea penală, repet, chiar dacă este suspendată, nu ar trebui să ai voie să candidezi, iar dacă deja eşti într-o funcţie, fie aleasă, fie numită, trebuie să te retragi, adică trebuie să fii demis de drept, ca să spun aşa„.

În ce priveşte susţinerea pe care o asemenea propunere ar avea-o în PNL şi USL, Renate Weber se arată „convinsă că părerile aici sunt împărţite, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să spui ceea ce crezi că e corect şi eu cred că e corectă această susţinere a mea„.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT