Condiţii revoltătoare la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală. Pacienţii cu COVID, ţinuţi în frig şi nevoiţi să se spele cu apă rece

Pacienţii care suferă de pneumonie şi coronavirus, de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr. Victor Babeș” din Capitală, s-au spălat până la finalul săptămânii trecută cu apă rece, în băi nerenovate.
Romania TV
20 oct. 2020, 09:50
Condiţii revoltătoare la Spitalul

În urma unei mobilizări pe Facebook, unitatea medicală a primit 12 calorifere electrice. ”Or să ne prindă bine calorifele astea la iarnă, când o să cedeze vreo țeavă”, recunoaște managerul spitalului.

Dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului ”Victor Babeș”, a mai spus, pentru Libertatea, că a făcut sesizări către Elcen de mai multe zile, însă căldura și apa caldă au fost furnizate abia vineri, după ce societatea a trebuit să facă mai multe verificări asupra instalației de încălzire.

O pacientă internată în respectiva unitate medicală a povestit pe Facebook despre condiţiile pe care trebuie să le suporte cei internaţi.

”Vreau să vorbesc despre spitalul Babeș unde medicii și asistentele sunt niște eroi, șeful secției de Infecțioase, dr. Ștefan Lazăr, ar trebui clonat. Dar munca lor e zădărnicită de spitalul ăsta nenorocit în care statul n-a făcut nimic în 30 de ani, doar o spoială. Bolnavii cu pneumonie fac duș cu apă rece, pentru că apa caldă vine rar și fără program. În camere e atât de frig, încât stăm cu plapuma pe cap. Noi am primit un calorifer electric azi, dar nu toți au fost norocoși. Mesajul meu e pentru cei care cunosc firme care sunt dispuse să doneze niște calorifere electrice, fiindcă e îngrozitor să ai pneumonie și să stai în frig. Asta e situația în pavilionul B2, de restul nu știu”, a scris pacienta pe pagina sa de Facebook.

Aşa cum se poate observa din fotografia postată pe reţelele sociale de pacientă, baia spitalului folosită de bolnavi este foarte murdară, iar duşul este acoperit de rugină.

Ce spune managerul spitalului

”Băile nu arată bine pentru că, în afară de pavilionul B4, care a fost renovat complet de primărie, nu s-au renovat și celelalte. Motivul este că a început pandemia, iar muncitorii nu au mai vrut să intre în pavilioane atunci când mai aveam posibilitatea să reglăm, să lăsăm câte un etaj liber”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Costicea, omul la care a apelat Gigi Becali! L-a adus pe Octavian Popescu la FCSB
Capital.ro
Ministrul Transporturilor anunță deschiderea a 200 km de autostradă în 2026. Ce se întâmplă cu navigația pe Dunăre și răcirea centralei de la Cernavodă
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT