Conducerea Camerei va cere ANI motivarea deciziei în cazul incompatibilităţii lui Aurel Nechita

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor va solicita preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate să-i trimită motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care deputatul Aurel Nechita a fost declarat în stare de incompatibilitate, a afirmat luni secretarul acestui for legislativ, Niculae Mircovici, citat de Agerpres.
Romania TV
18 feb. 2013, 15:43
Conducerea Camerei va cere ANI motivarea deciziei în cazul incompatibilităţii lui Aurel Nechita

„În legătură cu deputatul Aurel Nechita, cu raportul de la ANI, Comisia juridică a solicitat Biroului Permanent prin adresă să intervină la domnul Horia Georgescu, preşedintele ANI, pentru a obţine motivarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios, întrucât nu există această motivare. Comisia juridică nu are cum să discute problema respectivă şi s-a hotărât în BP să se solicite ANI să facă demersuri pentru a obţine şi această motivare”, a spus Mircovici, după şedinţa Biroului Permanent.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis săptămâna trecută trimiterea scrisorii preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), referitoare la situaţia de incompatibilitate a deputatului Aurel Nechita, la Comisia juridică.

În adresa ANI trimisă către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se arată că Aurel Nechita deţine trei funcţii, aceea de şef al Secţiei Clinică Pediatrie II de la Spitalul pentru Copii ”Sf. Ioan” Galaţi, cea de preşedinte al Colegiului Medicilor Galaţi şi aceea de decan al Facultăţii de Medicină, care sunt incompatibile cu exercitarea mandatului de deputat.

„Opinăm că deţinerea concomitentă a calităţii de deputat şi a funcţiilor faţă de care a operat suspendarea, respectiv de şef de clinică la Spitalul clinic de urgenţă pentru copii ‘Sf. Ioan’ Galaţi, preşedinte al Colegiului medicilor – filiala Galaţi şi decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii ‘Dunărea de Jos’ Galaţi este de natură să genereze o stare de incompatibilitate în această perioadă”, se arată în adresa ANI în cazul lui Aurel Nechita.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT