Conducerea PSD decide luni componenţa Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Care ar fi componenţa noului Executiv

CExN al PSD se va reuni, luni, pentru a decide componenţa Guvernului Dăncilă, urmând ca Parlamentul să fie convocat în sesiune extraordinară şi să se pronunţe prin vot asupra învestirii noului Executiv şi adoptării programului de guvernare în 29 ianuarie.
Romania TV
20 ian. 2018, 11:04
Conducerea PSD decide luni componenţa Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Care ar fi componenţa noului Executiv

Potrivit declaraţiilor de până acum ale liderilor PSD, Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură ca şi fostul Executiv Tudose, respectiv premier, 3 vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu, şi 26 de portofolii, 2 miniştri fiind delegaţi. În total, noul Cabinet va avea, ca şi cel precedent, 28 de membri, potrivit Mediafax.

În viitorul Guvern nu se vor mai regăsi susţinătorii fostului premier Mihai Tudose, respectiv Marcel Ciolacu (vicepremier fără portofoliu), Felix Stroe (Transporturi), Marius Nica (ministru delegat pentru Fonduri Europene).

Tudose şi Ciolacu au fost acuzaţi de unii social-democraţi că sunt susţinători ai „statului paralel”, chiar în şedinţa CExN în care s-a votat retragerea sprijinului politic pentru fostul Guvern. Ministrul delegat pentru Fonduri europene, Marius Nica, a demisionat, vineri, din funcţie, deşi Cabinetul era considerat demisionar ca urmare a demisiei premierului.

Executivul Dăncilă va avea şi nume noi. Unele surse vehiculează întoarcerea în Guvern a Rovanei Plumb, pe postul lui Ciolacu, de vicepremier fără portofoliu. Astfel, Rovana Plumb, Paul Stănescu (Dezvoltare) şi Graţiela Gavrilescu (Mediu) ar urma să fie cei 3 vicepremieri din noul guvern.

La ministerul Educaţiei, Liviu Pop ar putea fi înlocuit de Ecaterina Andronescu, cea care s-a retras, în CExN al PSD, candidatura de la funcţia de premier. La ministerul Transporturilor ar putea reveni pe funcţie fostul ministru Răzvan Cuc, dar pentru acest portofoliu a mai fost vehiculat şi numele deputatului PSD Sorin Bota.

O altă revenire în Guvern ar putea fi cea a lui Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii în Executivul Grindeanu, care ar putea să îl înlocuiască astfel pe Lucian Romaşcanu.

Şi la ministerul Sănătăţii ar putea surveni o schimbare, în sensul că numele Rodicăi Nassar, actual secretar de stat, este vehiculat pentru a-l înlocui pe Florian Bodog. Rodica Nassar a fost, anterior, şi preşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.

O altă revenire în Guvern ar putea fi cea a lui Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor europene şi ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta. Teodorovici este, de altfel, propunerea PSD Tulcea pentru funcţia de ministru al Finanţelor sau pentru un portofoliu la ministerul Fondurilor europene.

Ioan Deneş va fi un alt ministru nou din Guvernul Dăncilă, acesta fiind votat de CExN al PSD pentru a o înlocui pe Doina Pană la ministerul Apelor şi Pădurilor încă înainte de demisia lui Tudose.

Vor rămâne în Guvern şi îşi vor păstra portofoliile Lia Olguţa Vasilescu (Muncă), Carmen Dan (Interne), Petre Daea (Agricultură), Mihai Fifor (Apărare), Ionuţ Mişa (Finanţe), Tudorel Toader (Justiţie), Gheorghe Şimon (Economie), Ilan Laufer (Mediul de afaceri), Lucian Georgescu (Cercetare), Lucian Şova (Comunicaţii), Andreea Păstîrnac (Românii de pretutindeni).

Pe de altă parte, ALDE, care a deţinut patru portofolii – Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, şi le va păstra. De asemenea, şi titularii acestor portofolii se vor regăsi în Guvernul Dăncilă, respectiv Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie. ALDE va păstra, de asemenea, şi funcţia de vicepremier, deţinută de Gavrilescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT