Delegaţiilor guvernamentale li se alătură alte câteva mii de participanţi, reprezentanţi ai industriei şi ai mediului de afaceri, ai celor mai importante organizaţii de mediu non-guvernamentale, ai institutelor de cercetare şi ai mass-media.

Această a 18-a Conferinţă a Părţilor la UNFCCC (COP 18) va negocia câteva aspecte cheie în domeniul schimbărilor climatice, cu un impact economic şi social semnificativ asupra ţărilor parte la Convenţie şi la Protocol. Subiectul central rămâne continuarea Protocolului de la Kyoto, a cărui primă perioadă de angajament (2008 – 2012) expiră în acest an. Elementul cheie al KP îl reprezintă asumarea, pentru a doua perioada de angajament (CP2), a unor ţinte cantitative obligatorii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES). Delegaţii speră să identifice soluţii funcţionale de natură juridică, astfel încât, pe de o parte, Protocolul să poată continua, iar pe de alta parte, acesta să rămână funcţional şi în intervalul “de tranziţie”, asigurând inclusiv funcţionalitatea mecanismelor sale flexibile de piaţă.

Alte Articole

Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat ...

Lenovo interzis în Germania. Decizia de ultimă oră a tribunalului

A fost descoperită ”super-Terra”, o exoplanetă telurică ...

Al doilea aspect major se referă la continuarea lucrului sub Platforma Durban, care pregăteşte viitorul acord global în domeniul schimbărilor climatice, menit să stabilească angajamente obligatorii pentru toate Părţile la Convenţie. Viitorul acord global e aşteptat să intre în vigoare în anul 2020, dar finalizarea sa este preconizată pentru anul 2015. Acest acord global este foarte important, în condiţiile în care statele considerate dezvoltate, semnatare ale Protocolului, îşi asumă obligaţii care presupun costuri semnificative, în timp ce angajamentele sub Convenţie (UNFCCC) sunt voluntare (chiar dacă sunt andosate politic de statele semnatare). Se intenţionează ca această disparitate între angajamente să fie echilibrată de viitorul acord global şi de natura lui obligatorie pentru toate Statele Părţi la Convenţie.

Obiectivele României sunt în linie cu cele ale Uniunii Europene: asumarea unei noi perioade de angajament sub Protocolul de la Kyoto (CP2); susţinerea ca CP2 să aibă o durată de 8 ani (2013 – 2020), pentru a fi in linie cu obiectivele deja în vigoare la nivelul legislaţiei UE prin pachetul Energie – Schimbări Climatice; asumarea unei ţinte de reducere a emisiilor GES de 20% la nivelul UE, până în anul 2020, faţă de anul de referinţă 1990.

În acelaşi timp, România susţine punctul de vedere al UE potrivit căruia continuarea Protocolului de la Kyoto trebuie obligatoriu suplimentată de efortul celorlalte Părţi la Convenţie, care nu vor adera la CP2. Acestea trebuie să-şi asume angajamente ambiţioase de reducere a emisiilor sub Convenţie şi să susţină progresul semnificativ al lucrului sub Platforma Durban (ADP), inclusiv prin adoptarea unui program de lucru al ADP pentru următorul an.

O temă sensibilă a negocierilor o va reprezenta şi reportarea surplusului de Unităţi ale Cantităţii Atribuite, din prima în a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto (dacă Protocolul va continua după 2013). România va urmări ca o decizie pe marginea acestui subiect să aibă în vedere criteriile agreate la nivelul UE, inclusiv prezervarea integrităţii de mediu şi recompensarea statelor care au înregistrat reduceri de emisii GES mai mari decât angajamentele asumate iniţial.

Prima săptămână a discuţiilor de la Doha este destinată segmentului de experţi, urmând ca în perioada 4 – 7 decembrie să se desfăşoare segmentul la nivel înalt, care va adopta şi deciziile finale ale conferinţei.