Congresul PSD se va ţine imediat după încetarea stării de alertă

Purtătorul de cuvânt al social-democraţilor Lucian Romaşcanu, a anunţat, miercuri, după şedinţa conducerii partidului, congresul PSD va avea loc imediat după încetarea stării de alertă. 
Romania TV
08 iul. 2020, 14:07
Congresul PSD se va ţine imediat după încetarea stării de alertă

„Se va ţine imediat după încetarea stării de alertă, nu vrem să facem adunări publice în starea de alertă, aşa cum, din nefericire, guvernanţii obişnuiesc să facă. (…) Noi sperăm, sincer, că această stare de alertă nu va fi prelungită în condiţiile actuale şi există nenumărate motive, le-am menţionat şi în conferinţele de presă şi în ieşirile conducerii partidului, şi, în consecinţă, noi sperăm să intrăm într-o relativă normalitate după data de 17 iulie, atunci putând să organizăm şi noi un Congres în condiţii normale”, a spus Romaşcanu despre Congresul PSD.

Citeşte şi: Când va depune PSD moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. „O decizie va fi luată după data de 17 iulie”

Membrii PSD au solicitat ca acest congres să nu se desfăşoare online, însă este necesar ca până la alegerile locale să existe o echipă de conducere, potrivit purtătorului de cuvânt al partidului. 

„Solicitările tuturor colegilor au fost spre un Congres care să se desfăşoare fizic, nu online, pentru a da posibilitatea tuturor participanţilor să se exprime, să existe un vot corect şi aşa mai departe, lucru susţinut de conducerea interimară a partidului. Există două restricţii, prima restricţie este să nu fie stare de alertă… sau două limitări – a doua limitare este să avem o conducere definitivă până în alegeri.

Într-o formă sau alta, va trebui să împăcăm aceste limitări şi să avem, totuşi, un Congres care să stabilească conducerea partidului. Dacă nu se va putea sub nicio formă face un Congres cu prezenţă fizică, atunci vom vedea ce putem face, dar trebuie să existe o echipă de conducere până la alegeri”, a mai spus Romaşcanu. 

Citeşte şi: 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Un laureat al Premiului Nobel avertizează că omenirea ar putea să nu supraviețuiască încă 50 de ani. Care este cel mai mare pericol
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte