Consilierul CGMB Bogdan Georgescu, găsit în incompatibilitate de ANI

Consilierul general Bogdan Georgescu a fost găsit în incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate, care a stabilit că a ocupat atât funcţia din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cât şi pe cea de director general al Poliţiei Locale Sector 5.
Iulian Tudor
01 feb. 2013, 12:22
Consilierul CGMB Bogdan Georgescu, găsit în incompatibilitate de ANI

Bogdan Cristian Georgescu este în incompatibilitate începând din 20 iunie, „întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cât şi funcţia de director general al Poliţiei Locale Sector 5”.

Bogdan Cristian Georgescu (USL) a fost validat în 20 iunie 2012 în funcţia de consilier general, pentru mandatul 2012-2016, iar din 1 ianuarie 2011 a fost reîncadrat în funcţia de director general (gradul II) al Poliţiei Locale Sector 5, a precizat ANI într-un comunicat de presă.

„Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 94, alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr.161/2003, «calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: (…) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice»”, se mai arată în comunicatul ANI.

Bogdan Georgescu a fost informat în 13 decembrie 2010, 14 iulie 2011, 19 ianuarie 2012, 19 noiembrie 2012 şi 30 octombrie 2012 despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de a fi asistat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare. În 5 august 2011, consilierul general a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Bogdan Georgescu poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ, scrie Mediafax.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat