Consiliul fiscal avertizează asupra unor riscuri semnificative de depăşire a ţintei de deficit asumate

Consiliul fiscal avertizează asupra unor riscuri semnificative de depăşire a ţintei de deficit asumate şi implicit a nivelului de referinţă de 3% din PIB pentru soldul bugetar, atrăgând atenţia că încadrarea deficitului în ţinta de 2,97% din PIB este realizată, la rectificare, în condiţiile unei revizuiri ascendente, cel mai probabil excesive, a nivelului PIB nominal.
Romania TV
13 aug. 2018, 09:40
Consiliul fiscal avertizează asupra unor riscuri semnificative de depăşire a ţintei de deficit asumate

Consiliul fiscal a publicat Opinia cu privire la proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2018 şi Raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetar în care afirmă că primul proiect de rectificare din acest an nu respectă niciuna dintre regulile fiscale statuate de Legea Responsabilităţii Fiscal – Bugetare, cu excepţia celei referitoare la nivelul deficitului ca procent în produsul intern brut.

Astfel, plafoanele nominale aferente deficitului bugetar şi deficitului bugetar primar (instituite prin legea 269/2017) sunt depăşite cu 1,1 miliarde de lei, în condiţiile în care este prevăzută o revizuire ascendentă de proporţii atât a veniturilor totale, cu 6,4 miliarde lei, cât şi a cheltuielilor bugetare, cu 7,5 miliarde lei). Majorarea cu 37,1 miliarde de lei a PIB-ului nominal, prevăzută în proiectul rectificării bugetare, menţine, însă, deficitul la 2,97% din PIB.

Experţii apreciază, însă, drept excesiv de optimistă proiecţia de creştere economică de 5,5% în termeni reali avansată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) pentru 2018, dată fiind creşterea anuală de doar 4% înregistrată conform datelor preliminare aferente primului trimestru al anului curent şi dinamica înregistrată de principalii indicatori economici în trimestrul al doilea.

„Acceptând nivelul actualizat al deflatorului PIB avansat de CNSP (4,3%, comparativ cu 2,1% în prognoza macroeconomică ce fundamenta construcţia bugetară iniţială), justificat de evoluţiile la nivelul primului trimestru şi de traiectoriile observabile ale indicelui preţurilor de consum şi indicelui preţurilor producţiei industriale, Consiliul fiscal evaluează ca foarte probabilă eventualitatea ca ritmul anual de creştere reală să fie inferior prognozei CNSP cu circa 1,5-2 puncte procentuale, ceea ce ar implica un nivel al PIB nominal de aproximativ 930 miliarde lei. Situarea PIB la un asemenea nivel ar însemna, caeteris paribus, un nivel al deficitului exprimat în PIB ce ar depăşi (cu circa 0,05 pp) plafonul de 2,97% din PIB aferent deficitului bugetar şi ar atrage neconformarea şi cu regula statuată de art. 12 lit. a) al LFRB (Legea Responsabilităţii Fiscal – Bugetare, n.r.) potrivit căruia soldul bugetului general consolidat şi cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, exprimate ca procent în produsul intern brut, nu pot depăşi plafoanele anuale stabilite în cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară pentru primii 2 ani acoperiţi de aceasta”, se arată în document.

În context, Consiliul fiscal arată că are rezerve faţă de nivelul propus în cazul veniturilor din TVA şi accize, apreciind că revizuirile descendente operate sunt insuficiente şi considerând drept probabilă eventualitatea în care veniturile realizate ar fi cu circa 2 miliarde de lei mai mici decât estimările actualizate.

În ceea ce priveşte cheltuielile, Consiliul fiscal are rezerve faţă de nivelurile propuse pentru cheltuielile de asistenţă socială şi cele cu achiziţiile de bunuri şi servicii.

Potrivit sursei citate, menţinerea deciziei de achitare a pensiilor înainte de 15 ale lunii ar reclama alocări suplimentare de circa 1,3 miliarde lei, în timp ce în cel de-al doilea caz execuţia bugetară la finele primului semestru indică drept probabile cheltuieli suplimentare de circa 0,9 miliarde lei în raport cu alocarea – un control strict al cheltuielilor cu achiziţiile de bunuri şi servicii (neobservabil până în acest moment) ar putea însă asigura înscrierea în anvelopa de cheltuieli propusă.

„Elementele de mai sus evidenţiază riscuri semnificative de depăşire a ţintei de deficit asumate şi implicit a nivelului de referinţă de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, în absenţa adoptării unor măsuri compensatorii. Acestor riscuri se adaugă probabilitatea extrem de ridicată ca nivelul PIB nominal să se situeze pe un palier semnificativ inferior celui avansat de CNSP, dat fiind nivelul creşterii economice din primul trimestru al anului şi dinamica recentă a principalilor indicatori macroeconomici; materializarea acestei eventualităţi ar contribui suplimentar la înregistrarea unui nivel mai ridicat al deficitului exprimat ca procent în PIB. În direcţia opusă ar acţiona o eventuală (nedezirabilă) nerealizare a absorbţiei programate a fondurilor structurale şi de coeziune, prin intermediul reducerii cheltuielilor de cofinanţare pe care le-ar prilejui – realizarea în proporţie de 75% a programului de fonduri structurale şi de coeziune, presupunând constant raportul cheltuielilor de cofinanţare relativ la veniturile de la UE, ar implica cheltuieli mai mici cu cu circa 2 miliarde lei şi ar duce, ignorând efectele de runda a doua, la o diminuare echivalentă a deficitului bugetar”, subliniază Consiliul fiscal.

Astfel, Consiliul fiscal atrage atenţia asupra unor riscuri semnificative pe termen scurt la adresa evitării intrării în procedura de deficit excesiv, care se adaugă tendinţei deja existente de vulnerabilizare a poziţiei finanţelor publice în condiţiile înregistrării unei deviaţii persistente şi de amploare de la obiectivul pe termen mediu.

Pe de altă parte, un element suplimentar care subminează rezistenţa la şocuri adverse a finanţelor publice ale României este reprezentat de tendinţa de modificare a structurii cheltuielilor bugetului general consolidat în favoarea cheltuielilor rigide (în special cheltuieli de personal şi de asistenţă socială).

„Este de remarcat, în particular, că ponderea în PIB şi în total cheltuieli bugetare (nete de fondurile UE) a cheltuielilor de personal în sectorul public este proiectată să atingă maxime istorice în 2018, depăşind chiar şi nivelul pre-criză, evoluţie de natură să evidenţieze vulnerabilitatea deja menţionată a poziţiei finanţelor publice în eventualitatea materializării unui şoc macroeconomic advers. Reducerea masivă a cheltuielilor de investiţii din ultimii ani pentru a acomoda presiunile de amploare localizate la nivelul cheltuielilor rigide (de natura salariilor şi pensiilor) este cu atât mai puţin oportună într-o economie în care insuficienţa infrastructurii este identificată în mod sistematic drept element de blocaj la adresa creşterii economice pe termen lung”, se mai menţionează în documentul citat.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Dana Marijuana, prima reacție după moartea Gianinei Gheorghiu. Lacrimi și durere, după ce rapperița s-a stins la 37 de ani
Fanatik.ro
Bucureștiul pe credit: ce împrumuturi a făcut Primăria Capitalei în 2025. Sectorul care a plătit cela mai mari dobânzi
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Care sunt cele mai solide buncăre antiatomice din România. Sunt peste 5.000 de adăposturi în toată ţara, însă doar pentru 600.000 de locuitori
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Bugetul pe 2026 aduce bani în plus pentru unii pensionari. Cine poate primi până la 1.000 de lei, deși pensiile rămân înghețate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ieșit la iveală rezultatul autopsiei băiețelului de un an și nouă luni care s-a stins la spitalul de copii din Iași. Ce i-a adus sfârșitul
iamsport.ro
Alex Dobre, la un pas de transferul la West Ham! Impresarul român a spus totul despre mutare
MediaFlux
România intră în război? Totul se decide astăzi în CSAT
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj