Consiliul JAI din 19-20 septembrie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, anulat

Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost anulat, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Romania TV
11 sept. 2012, 09:20
Consiliul JAI din 19-20 septembrie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, anulat

Conform surselor citate, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen era singurul subiect important pe agenda reuniunii programate săptămâna viitoare.

În condiţiile menţinerii opoziţiei Olandei, precum şi a nuanţării poziţiilor Germaniei şi Belgiei, care consideră necesară aşteptarea raportului suplimentar privind MCV de la finalul acestui an, s-a decis de către preşedinţia cipriotă a UE anularea acestei reuniuni.

Decizia anulării reuniunii de săptămâna viitoare a fost luată luni seară, au precizat aceleaşi surse.

Următoarea reuniune a Consiliului JAI este prevăzută pentru 25-26 octombrie.

În 4 septembrie, preşedintele Traian Băsescu a susţinut, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că aliaţii şi prietenii României nu au motive să respingă aderarea ţării noastre la Schengen, el precizând că argumentul este că, deşi politicienii şi-au asumat acţiuni „ilegale”, instituţiile statului de drept au funcţionat „corect”.

„Aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen. Proba este că instituţiile statului de drept au funcţionat chiar dacă politicienii şi-au asumat acţiuni ilegale. Este un punct de vedere pe care vă rog pe toţi ambasadorii să îl susţineţi”, a spus Băsescu, care a precizat că „greşelile oamenilor politici nu pot să ducă la anularea drepturilor pe care românii le aveau”.

Şeful statului a mai spus că faptul că instituţiile statului au reuşit să pună sub control funcţionarea şi abordările politicului nu justifică o sancţionare a României, nici din punct de vedere al intrării în Schengen, nici din punct de vedere al creşterii exigenţei în ceea ce priveşte derularea, finanţarea de către UE a Programelor operaţionale regionale.

În aceeaşi zi, şeful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, Marian Tutilescu, declara că, din punctul său de vedere, România are toate şansele să fie acceptată în Spaţiul Schengen.

Chestorul şef Marian Tutilescu a explicat presei că din cele 11 cerinţe principale ale Uniunii Europene, au fost îndeplinte zece, în timp ce ultima ţine exclusiv de competenţele Parlamentului, care, de altfel, a intrat luni în sesiune şi care „va avea, probabil, în vedere şi aceste probleme”.

Tutilescu a declarat că, în momentul de faţă sunt luate în calcul „două vulnerabilităţi” venite din partea Germaniei şi Olandei, însă speră ca, până în momentul în care raportul va ajunge pe masa Comisiei Europene, cele două state să-şi schimbe poziţia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Nu arunca facturile și actele vechi înainte să verifici termenele. Unele documente trebuie păstrate toată viața
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT