Consiliul pentru Drepturile Omului susţine că armata siriană a ucis în noiembrie 56 de copii

Forţele de securitate din Siria au ucis 56 de copii doar în noiembrie, luna cu cel mai mare număr de victime de la începutul violenţelor, în luna martie. Aşa susţine un expert al comisiei internaţionale de anchetă asupra Siriei, mandatată de ONU, potrivit Mediafax.
Romania TV
02 dec. 2011, 14:29
Consiliul pentru Drepturile Omului susţine că armata siriană a ucis în noiembrie 56 de copii

„Conform unor surse de încredere, până la această dată forţele de ordine au ucis 307 copii. Noiembrie a fost luna cu cele mai multe victime, cu 56 de copii ucişi”, a declarat Paulo Pinheiro, membru al comisiei internaţionale de anchetă înfiinţată în sesiunea specială a Consiliului pentru Drepturile Omului (CDO) al ONU cu privire la situaţia drepturilor omului în Siria.

Experţii, cărora nu li s-a permis să intre pe teritoriul Siriei, au vorbit cu aproximativ 223 de persoane, martori oculari şi dezertori din armata siriană între septembrie şi noiembrie.

Pinheiro a spus că a adunat probe solide care demonstrează că printre victimele torturii şi crimelor atribuite forţelor de securitate siriene figurează şi copii.

ONU estimează că în jur de 4.000 de persoane au fost ucise în represiunile sângeroase care au început în martie. Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a  avertizat că ţara se află „în pragul unui război civil”.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Lamine Yamal, surprins în compania unui celebru model chiar înainte de despărțirea de Nicki Nicole! Nu e prima oară când sunt văzuți împreună
Capital.ro
TAXA auto care se înapoiază șoferilor. Se depune cerere la Administrația Financiară. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Playtech.ro
Taxa pe care o plăteşti dacă succesiunea nu se face în termen de doi ani. Cheltuielile moştenitorilor
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prețuri noi pentru clienții Hidroelectrica. Oferta companiei pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai