Consultări la Cotroceni. USL i-a cerut demisia lui Băsescu. Şeful statului a refuzat VIDEO

Preşedintele Băsescu nu vrea alegeri anticipate şi nici să-şi dea demisia. Este ceea ce le-a spus şeful statului liderilor USL, la consultările de la Cotroceni. Băsescu ar vrea în schimb un premier tehnocrat, după cum le-ar fi comunicat reprezentanţilor minorităţilor, care au pledat în schimb pentru unul politic. Şi UDMR vrea un şef al Guvernului politic, în timp ce PDL merge pe varianta unui prim-ministru independent, cu miniştri politici.

RomaniaTV.net
06 feb. 2012, 09:22
Consultări la Cotroceni. USL i-a cerut demisia lui Băsescu. Şeful statului a refuzat VIDEO

Traian Băsescu a început, la ora 15.00, consultările cu partidele în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, opţiunile probabile fiind premier politic, dacă se ajunge la un acord pentru anticipate, sau un tehnocrat în varianta alegerilor la termen. Partidele au fost chemate separat la discuţii, însă liderii USL au decis să meargă împreună. Jurnaliştilor nu li s-a permis accesul pentru imaginile de la începutul discuţiilor.

UPDATE 18.58 Preşedintele va face declaraţie de presă de la ora 20.00.

UPDATE 18.50: Liderii coaliţiei se reunesc luni seara la Guvern pentru a discuta despre formula noului Cabinet. Reuniunea coaliţiei va fi urmată, mâine dimineaţă de la ora 10.00, de o şedinţă a Colegiului Director al PDL.

UPDATE 18.40: La finalul consultărilor cu Traian Băsescu, democrat-liberalul Teodor Baconschi a declarat că şeful statului va anunţa în această seară numele noului premier. Potrivit lui Baconschi, PDL susţine un guvern politic, bazat pe actuala coaliţie. Liderii PDL au refuzat să precizeze dacă premierul va fi tehnocrat sau politic, spunând că preşedintele Băsescu va risipi orice dubiu cu privire la acest lucru.

UPDATE 18.00: Liderii PDL au început discuţiile cu şeful statului.

UPDATE 17.40: Liderul PNL, Crin Antonescu a declarat, la finalul întrevederii cu Traian Băsescu, că reprezentanţii USL i-au spus şefului statului că soluţia pentru rezolvarea crizei guvernamentele sunt alegerile anticipate. Răspunsul lui Băsescu la declanşarea anticipatelor a fost unul negativ, potrivit lui Antonescu. „Nu avem timp de anticipate”, ar fi spus Băsescu. De asemenea, USL i-a cerut lui Băsescu demisia. „I-am spus că, din punctul nostru de vedere, cea mai bună, sănătoasă, rezolvare a crizei politice ar fi ca după pasul înainte făcut de domnul Boc e ca şi domnia sa să demisioneze. Ne-a spus că nu demisionează tocmai acum, când a demisionat şi premierul Boc, adică pe aceeaşi teorie a stabilităţii”, a spus liderul liberal. Victor Ponta a declarat şi el că discuţia cu preşedintele a fost una protocolară, formală, care a durat doar 10 minute. Liderul PC, Dan Constantin, susţine că din informaţiile sale, preşedintele Train Băsescu ar prefera soluţia unui premier tehnocrat. El a mai spus că şeful statului a avansat în discuţiile cu formaţiunile din coaliţie ideea ca mandatul noului guvern să fie până în 2013.

UPDATE 17.20: Discuţiile UDMR-Traian Băsescu s-au încheiat. Reprezentanţii Uniunii au refuzat să facă declaraţii. La consultări au intrat liderii USL.

UPDATE 16.30: În urma consultărilor cu şeful statului, liderul UNPR Cristian Diaconescu a declarat că formaţiunea din care face parte susţine actuala coaliţie şi, prin discuţiile cu partidele componente, este gata să participe la un nou Guvern. Diaconescu a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor despre eventualul nume al viitorului premier care ar fi fost comunicat UNPR de către Traian Băsescu. Băsescu a început discuţiile cu UDMR.

UPDATE 16.10: Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că liderii USL vor cere, la consultările cu Traian Băsescu, declanşarea de alegeri anticipate.

UPDATE 15.55 Întrevederea preşedintelui Traian Băsescu cu reprezentanţii minorităţilor naţionale s-a încheiat, consultările continuând cu delegaţia UNPR. Reprezentanţii minorităţilor naţionale au refuzat să facă declaraţii de presă, deşi jurnaliştilor li s-a permis accesul în interiorul Palatului Cotroceni, în spaţiul unde de obicei se fac declaraţii după astfel de întâlniri. Potrivit unor surse participante la discuţii, citate de România TV, minorităţile au susţinut varianta unui premier politic. În schimb, Traian Băsescu a anunţat că ar vrea să numească un premier tehnocrat. Totodată, minorităţile şi-au exprimat dezacordul în legătură cu declanşarea de alegeri anticipate.

UPDATE 15.20: Şeful statului a început discuţiile cu minorităţile, însă presa nu a avut acces nici pentru imagini la începutul discuţiilor. Potrivit Mediafax, jurnaliştii au acces doar la intrarea din curtea interioară a Palatului, astfel încât nu se pot intersecta cu politicienii sosiţi la consultări. Este pentru a doua oară, consecutiv, când presa nu are deloc acces la consultările de la Cotroceni. Conform programului anunţat de Preşedinţie, după minorităţi ar fi urmat la consultări PC, care a ales însă să meargă împreună cu PNL şi PSD la ora 17.00, când erau invitaţi liberalii, urmaţi de social-democraţi. Prin urmare, minorităţile vor fi succedate la discuţii de cei din UNPR şi UDMR, iar ultimii care vor discuta cu preşedintele sunt cei de la PDL.

UPDATE 15.00: Minorităţile se află la Cotroceni pentru consultările cu Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a stabilit noua rundă de consultări, de la ora 15.00, după ce discuţiile iniţiale, programate pentru orele prânzului, ce aveau ca temă Tratatul European şi funcţionarea Parlamentului de la Bucureşti, au fost anulate din cauza demisiei cabinetului Emil Boc.

„Consultările politice pe cele două teme anunţate pentru luni au fost anulate. Urmează să fie transmisă o nouă invitaţie la consultări pe tema desemnării noului premier”, anunţa Biroul de presă al Administraţiei prezidenţiale.

Anterior, liderul PSD, Victor Ponta, declara, pentru Mediafax, că a primit un telefon de la Administraţia Prezidenţială prin care i se comunica faptul că, în urma anunţului premierului Emil Boc privind depunerea mandatului, obiectul consultărilor cu şeful statului se schimbă.

De asemenea, lui Victor Ponta i s-a comunicat faptul că noile consultări nu vor mai avea loc la aceeaşi oră la care fuseseră anunţate iniţial şi că urmează ca opoziţia să fie informată asupra noii invitaţii la discuţii cu şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu avea programate, luni, consultări cu puterea şi opoziţia, despre Tratatul European şi funcţionarea Parlamentului de la Bucureşti.  Preşedinţia a anunţat, săptămâna trecută, că şeful statului a invitat partidele parlamentare la consultări, luni, separat – opoziţia de la ora 12.00, iar puterea de la ora 13.00.