Consumul de bere a crescut după patru ani. Românii au băut 8,3 milioane de hectolitri

Consumul de bere din România a înregistrat ]n primul semestru o creştere în volum de 4% faţă de perioada similară a anului trecut, însumând astfel 8,3 milioane de hectolitri, a anunţat miercuri asociaţia Berarii României.
Romania TV
12 sept. 2012, 13:15
Consumul de bere a crescut după patru ani. Românii au băut 8,3 milioane de hectolitri

„Iată că după o lungă perioadă în care piaţa berii a fost profund marcată de un context economic nefavorabil, mai exact la patru ani de la declanşarea recesiunii, se înregistrează prima creştere. Această evoluţie se datorează unui cumul de factori care a generat la nivel de piaţă reluarea unui trend pozitiv. Astfel, temperaturile ridicate şi Campionatul European de Fotbal au reuşit să creeze un context favorabil revenirii unor obiceiuri de consum pe care perioada de criză le modificase într-o mare măsură”, a declarat într-un comunicat Hezy Ovadia, preşedintele asociaţiei Berarii României.

Peste 98% din cantitatea de bere consumată în România este asigurată din producţia internă, piaţa berii înregistrând cel mai mic nivel al importurilor din industria alimentară.

Puternic lovită de criza economică, care a indus o scădere majoră a puterii de cumpărare a românilor, piaţa berii s-a confruntat începând din 2008 cu o contracţie importantă la nivelul consumului, scăderea cumulată în anii 2009 şi 2010 atingând 16%.

Perioada de acalmie din 2011, când piaţa a dat semne de stabilizare, a fost înlocuită în chiar primele trei luni ale anului 2012 de reluarea declinului.

Scăderea consumului de bere la nivelul pieţei a avut în cei patru ani de recesiune implicaţii negative la nivelul întregii industrii. Astfel, în doar trei ani, numărul locurilor de muncă generate de industria berii la nivelul întregii economii, direct şi indirect, s-a redus cu de 21%, scăzând de la 96.400, la 76.000.

În anul 2011, volumul total al pieţei berii a atins 17 milioane de hectolitri, menţinându-se la nivelul anului precedent. Consumul de bere pe cap de locuitor în 2011 a fost de 89 litri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT