Continuă protestul taximetriștilor în Piața Constituției. Peste 150 de sindicalişti din aeroporturi au protestat în faţa Ministerului Finanţelor

Taximetriștii continuă și marți protestul în Piața Constituției. Este vorba despre sute de membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT). De asemenea, peste 150 de sindicalişti, membri ai sindicatelor aeroportuare, pichetează sediul Ministerului Finanţelor, cerând exceptarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) de la aplicarea anumitor măsuri de disciplină fiscală impuse prin Legea 296/2023 şi Ordonanţa de Urgenţă 115/2023.
Alina Costache
27 feb. 2024, 15:44
Continuă protestul taximetriștilor în Piața Constituției. Peste 150 de sindicalişti din aeroporturi au protestat în faţa Ministerului Finanţelor

Taximetriştii solicită emiterea, în regim de urgenţă, a unei Ordonanţe de modificare a Legii 204/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto.

Preşedintele organizaţiei, Remus Nedelcu, a declarat că taximetrişti membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi vor intra în greva foamei dacă nu le sunt soluţionate revendicările după cele trei zile de protest. Potrivit acestuia, în cursul zile de luni, taximetriştii nu au reuşit să ia legătura de reprezentanţii Guvernului.

Citește și: Revin protestele. Taximetriştii blochează Bucureştiul şi ameninţă cu greva foamei, poştaşii ar putea să nu aducă pensiile la timp

„Avem trei zile de protest. Dacă în aceste trei zile nu se rezolvă nimic, colegii noştri din toată ţara au de gând să facă greva foamei la Guvern şi la fiecare prefectură de judeţ, la nivel naţional, ca să audă o Europă întreagă că la noi nu se vrea reglementarea, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor din Europa…Aşteptăm să ne cheme cineva, să stăm de vorbă, să spunem oamenilor noştri din toată ţara că se va reglementa acest OG 49 (OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto – n. r.). Sperăm să rezolve”, a spus Remus Nedelcu.

Citește și: Taximetriștii își fac propria lege și le cer clienților preț dublu pe o cursă. De necrezut cât a putut să plătească un bărbat din gara din Constanța până în Mamaia

Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului; eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

 

Peste 150 de sindicalişti din aeroporturi, în faţa Ministerului Finanţelor. Pentru ce au declanșat protestul

Peste 150 de sindicalişti, membri ai sindicatelor aeroportuare, pichetează sediul Ministerului Finanţelor, cerând exceptarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) de la aplicarea anumitor măsuri de disciplină fiscală impuse prin Legea 296/2023 şi Ordonanţa de Urgenţă 115/2023.

Aceştia au pancarte cu mesajele: „Nu trataţi discriminatoriu!”, „Noi nu mâncăm la preţurile de la cantina Parlamentului”, „Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti este profitabilă! Nu faceţi economii pe spatele salariaţilor CNAB!”, „Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti este profitabilă”, „Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti se autofinanţează”. De asemenea, imagini cu un iaurt şi un covrig = 12,95 lei/zi sunt afişate de alţi protestatari.

„În virtutea respectării valorilor democratice esenţiale, militând pentru şanse şi oportunităţi egale, echitate socială şi respect reciproc, membrii Sindicatelor din Compania Aeroporturi Bucureşti protestează faţă de tratamentul discriminatoriu la care au fost supuşi, prin blocarea demersurilor de exceptare de la unele prevederi ale Legii nr. 296/2023. Memorandumul aprobat favorabil de către Ministerul Transporturilor este blocat la Ministerul Finanţelor, fiind în pericol de a nu fi avizat, în condiţiile în care rezultatele financiare obţinute de companie sunt de excepţie, nefiind susţinuţi de fonduri ale bugetului de stat şi asigurând atât finanţarea investiţiilor proprii, cât şi dividende la bugetul de stat”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Companiei Aeroporturi Bucureşti (SCAB), Ştefan Mladin.

Potrivit liderului sindical, solicitările protestatarilor sunt legate de exceptarea companiei de la următoarele măsuri de disciplină fiscală: limitarea investiţiilor şi achiziţiilor (oricum realizate din fonduri proprii), interzicerea angajărilor (în condiţiile în care dezvoltarea şi traficul crescut necesită acoperirea cu forţă de muncă, iar formarea unui specialist în domeniu durează minim 6 luni), diminuarea valorii bonurilor de masă şi a voucherelor de vacanţă, care sunt suportate integral din veniturile realizate de CNAB şi renunţarea la interzicerea acordării de sporuri şi bonificaţii, care se dau, de fapt, din fonduri proprii, exclusiv pentru sectoarele operaţionale.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să bage frații Pavăl ca să ia titlul în SuperLiga. În doi ani sunt campioni dacă investesc această sumă
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Ce urmează după prima noapte tropicală din acest an, au fost temperaturi de 24 de grade. Când se mai răceşte în România
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?