Contradicţii în PNL pe tema amendamentelor. Stănescu: „Ni se cere să nu depunem”. Liberalii neagă

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu susţine că i s-ar fi transmis în mod "cât se poate de oficial" să nu facă amendamente la bugetul de stat pe anul 2013, în timp ce liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, infirmă spusele colegului său.
Romania TV
27 ian. 2013, 15:36
Contradicţii în PNL pe tema amendamentelor. Stănescu:

„Mai întâi am primit un sms prin care mi s-a spus că până vineri putem face amendamente, după care în momentul în care am cerut formularele (pentru a depune amendamente la buget, n.r.) mi s-a transmis cât se poate de oficial că ni se cere să nu facem amendamente”, a declarat Roşca Stănescu într-o emisiune Realitatea TV.

De asemenea, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, pentru Mediafax, că cele susţinute de Sorin Roşca Stănescu nu sunt adevărate.

„Nu este adevărat, chiar parlamentarii USL au primit, eu am dat sms tuturor parlamentarilor că amendamentele se depun de joi până sâmbătă”, a declarat Haşotti, pentru Mediafax, însă nu a putut preciza câte amendamente au fost depuse în numele grupului PNL.

La rându-i, Chestorul Camerei Deputaţilor Dan Motreanu a declarat, duminică, pentru Mediafax, că parlamentarilor PNL nu li s-a interzis să depună amendamente la bugetul pe 2013, el arătând că, în urma unei discuţii în grup, s-a decis să se finanţeze obiectivele generale promise în campanie.

„Nu ni s-a interzis să depunem amendamente la buget. A fost o discuţie generală, la început, cu liderul de grup, care este şi preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe (Dan Radu Ruşanu, n.r.), în care s-a explicat că sunt bani pentru plata arieratelor şi pentru finalizarea obiectivelor deja demarate”, a spus Motreanu.

„Mai mult, fiind la început de mandat, am căzut de acord că trebuie îndeplinite promisunile cu caracter general din campanie, respectiv indexarea pensiilor şi creşterea salariului minim”, a adăugat Motreanu, care a menţionat că, în aceste condiţii, depunerea de amendamente punctuale nu-şi avea rostul.

Motreanu a criticat, pe de altă parte, actuala opoziţie pentru că a reluat amendamentele depuse de USL la bugetul din 2012, el întrebându-i pe democrat-liberali dacă au verificat câte din acele amendamente au ajuns să fie îndeplinite.

Potrivit programului stabilit de Birourile Permanente ale celor două Camere, parlamentarii au avut la dispoziţie săptămâna în curs pentru a depune amendamente la proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2013.

În zilele de luni, marţi şi miercuri urmează fi făcute audierile în comisiile de specialitate pentru fiecare minister în parte, iar începând de joi şi până luni, inclusiv, cele două proiecte de lege vor fi dezbătute în comisiile comune de Buget-Finanţe.

Proiectele de buget urmează să fie dezbătute în plenul Parlamentului marţi, 5 februarie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, în top 10 cele mai norocoase echipe din Conference League. Verdictul specialiștilor
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat