CONTRE în plen. Vosganian: Anastase, specialistă în aritmetică neeuclidiană. Roberta: Glume proaste

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii simple privind Oltchim, că primul semnatar al moţiunii este Roberta Anastase, "cunoscută specialistă în aritmetică neeuclidiană", iar Anastase i-a replicat că are o prestaţie lamentabilă şi face glume proaste.
Romania TV
04 mart. 2013, 16:31
CONTRE în plen. Vosganian: Anastase, specialistă în aritmetică neeuclidiană. Roberta: Glume proaste

„Titul moţiunii este «Guvernul Ponta – fabrică de şomeri». Nu ştiu ce cifre au avut în vedere semnatarii moţiunii atunci când au pus titlul, dar având în vedere că prima semnătură aparţine însăşi doamnei deputat Anastase, cunoscută specialistă în aritmetică neeuclidiană, orice concluzie pare posibilă”, a spus Vosganian în plen, potrivit Mediafax, fiind aplaudat de unii deputaţi.

În replică, Roberta Anastase i-a spus lui Vosganian că are o prestaţie lamentabilă şi face glume proaste.

„Aţi avut o prestaţie lamentabilă, aţi minţit în continuu şi nu aţi vorbit deloc de soluţii. Eu poate nu ştiu să număr, dar nici nu pretind să ştiu, dumneavoastră însă pretindeţi că sunteţi ministru al acestei ţări şi nu observaţi un lucru elementar, că economia sub dumeavoastră se prăbuşeşte”, a spus Anastase. Ea a adăugat că acesta este o realitate pe care Vosganian nu poate să o ascundă prin „glumele proaste”.

Ministrul Economiei a arătat că moţiunea PDL privind Oltchim este un eseu de responsabilitate din care lipseşte perioada când PDL a fost la guvernare.

„Moţiunea poate fi considerată mai degrabă un eseu de responsabilitate, reuşit în felul său, dacă socotim că el poate fi un obiect de studiu pentru cei care vor să afle că Guvernele Boc şi Ungureanu au îmbinat lipsa de responsabilitate cu fuga de responsabilitate şi cu transferul de responsabilitate”, a spus Vosganian.

Ministrul a adăugat că din moţiune „lipseşte cu desăvârşire” perioada ianuarie 2009 – mai 2012, arătând că datele statistice arată că în timpul guvernării PDL s-au pierdut 700.000 locuri de muncă, în timp ce în guvernarea USL s-au creat 140.000 locuri de muncă.

El a menţionat că, din 2009 în 2011, Oltchim a înregistrat pierderi, în această perioadă dublându-se datoria Oltchim. „Oltchim a fost nevoit să ipotecheze tot. Nu a fost doar înglodat în datorii, dar a fost atât de ipotecat încât doar păsările care zburau deasupra Oltchim au scăpat de conducerea care ipoteca în disperare”, a spus Vosganian.

Acesta a mai susţinut că PDL a vândut iluzii salariaţilor de la Oltchim, „minţindu-i an de an”. „Dacă cineva trebuie să-şi ceară scuze salariaţilor, acela nu este Victor Ponta, ci Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu”, a mai spus Vosganian.

El a conchis că dezbaterea ar trebui să sancţioneze guvernarea PDL. Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă depusă de PDL şi PPDD privind situaţia de la Oltchim. Votul final asupra moţiunii simple intitulate „Guvernul Ponta, fabrică de şomeri” urmează să fie dat marţi în plenul Camerei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT