Contre între Monica Macovei şi europarlamentarii PSD, în Parlamentul European

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a acuzat, miercuri, în Parlamentul European, o serie de fraude produse la referendumul din 29 iulie, precum şi faptul că procurorii care investighează aceste cazuri sunt vizaţi pentru a fi înlocuiţi în funcţii. Fostul ministru al Justiţiei a primit replici tăioase din partea eurodeputaţilor PSD Victor Boştinaru şi Corina Creţu.
Romania TV
12 sept. 2012, 15:15
Contre între Monica Macovei şi europarlamentarii PSD, în Parlamentul European

În discursul susţinut, miercuri, în Parlamentul European, europarlamentarul PDL Monica Macovei a cerut Uniunii Europene să apere procurorii români care cercetează fraudele de la referendum. „În acest moment, procurorii şi judecătorii cercetează fraude aduse referendumului în urma unor sesizări. Sunt peste 500 de dosare. Vreau să vă dau doar câteva cifre: Într-unul dintre dosare e vorba de alegaţii de 1,5 milioane de voturi furate la referendum, iar acum câteva zile procurorul şef al DNA a afirmat că în secţiile verificate s-au găsit indicii şi probe de fraudă între 5, 10, 15%. Deci, trebuie finalizate aceste dosare, trebuie menţinuţi aceşti procurori pentru că se încearcă să fie daţi afară, şi trebuie văzut rezultatul acestor anchete. Aceştia nu fac dosare politice, aceştia cercetează pe oricine este la putere. Insist pe acest lucru pentru că în realitate ceea ce s-a întâmplat în România a fost pentru oprirea acestor anchete şi pentru luarea justiţiei captivă în curtea unor partide politice”, a spus Monica Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei a primit replici tăioase din partea europarlamentarilor PSD Victor Boştinaru şi Corina Creţu.

Victor Boştinaru a atras atenţia că afirmaţiile lui Macovei conţin date care ar fi trebuit să fie confidenţiale, ceea ce reprezintă, în opinia sa, „dovada halucinantă a intervenţiei unui europarlamentar în treburile justiţiei”. El a precizat că în luna mai CSM a acuzat-o pe Macovei de interferenţă în treburile justiţiei.

Monica Macovei s-a apărat afirmând că „cifra de 1,5 milioane apare într-un singur dosar, cel al lui Liviu Dragnea, şi este din presă, iar cifra până la 15% fraudă este din declaraţiile procurorului-şef pe care vor să îl dea afară”.

Corina Creţu a subliniat că rezultatele referendumului din 29 iulie au fost declarate legale de către Curtea Constituţională, iar PDL, deşi a avut reprezentanţi în toate secţiile de vot, nu a făcut nicio plângere privind acuzaţiile de furt, acestea venind abia la trei săptămâni după referendum.

Miercuri, în plenul PE de la Strasbourg au avut loc dezbateri aprinse pe tema situaţiei politice din România. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a spus că „situaţia din România rămâne fragilă”, însă liderul grupului S&D din PE, Hannes Swoboda, i-a reproşat că a pus sub semnul întrebării obiectivitatea Comisiei Europene. În plus, preşedintele ELDR, Graham Watson, a pledat pentru noi alegeri prezidenţiale şi parlamentare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT