CONTROVERSE legate de votul în cazul Dan Şova. Cine a decis ca senatorul să rămână cu imunitate

Senatorul PSD Dan Șova a scăpat de arestare. Plenul Senatului a decis, miercuri, ca social-democratul să beneficieze în continuare de imunitate parlamentară. PNL contestă însă votul şi anunţă că ar putea să atace decizia Senatului la CCR. Controversele sunt legate de prevederile contradictorii ale Statutului senatorilor şi deputaţilor, pe de o parte, şi ale Constituţiei, pe de altă parte. Senatorul PNL Cristian Bodea spune că decizia privind valabilitatea votului aparţine şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi comisiei de numărare.
Ionela Marcu
25 mart. 2015, 13:00
CONTROVERSE legate de votul în cazul Dan Şova. Cine a decis ca senatorul să rămână cu imunitate

Solicitarea DNA de arestare a lui Dan Şova a fost respinsă pentru că nu a întrunit numărul de voturi necesar.

Cererea a înregistrat 79 de voturi „pentru”, 67 „împotrivă” şi 5 abţineri, pentru aprobare. Potrivit anunţului oficial făcut în plen în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu încuviinţează arestarea preventivă a lui Dan Şova. Numărul total al senatorilor este de 168, majoritatea fiind, astfel, de 85 de parlamentari.

CITEŞTE ŞI Senatul a votat: DARIUS VÂLCOV poate fi ARESTAT. DAN ŞOVA a scăpat de arestare

Votul este însă unul controversat, având în vedere că prevederile legale şi constituţionale sunt contradictorii.

Statutul deputaţilor şi senatorilor şi Regulamentul Senatului prevăd că solicitarea DNA de arestare poate fi aprobată doar cu votul majorităţii membrilor Camerei.

În schimb, Constituţia României stipulează  la articolul 76, alin. 2, că „Adoptarea legilor şi hotărârilor Parlamentului – Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu VOTUL MAJORITĂŢII MEMBRILOR PREZENŢI din fiecare Cameră”. CCR a arătat, in decizia 989/2008, ca decizia se ia cu „jumătate plus unul din prezenţi votează arestarea preventivă”.

Întrebat de jurnaliști cine a decis că prevalează regulamentul în fața Constituției, senatorul PNL Cristian Bodea a răspuns că ” a fost decizia comisiei de numărare, președintele de ședință a luat act de ea, așa s-a aprobat”.

„Este decizia președintelui Senatului (Călin Popescu Tăriceanu – n.r.) de a lua act și de a nu discuta mai mult pe această temă. Vă rog să-l întrebați pe dumnealui, el este responsabil împreună cu comisia de numărare”, a explicat Bodea.

Şi în cazul Elenei Udrea a fost o situaţie similară, când s-a adoptat o cerere DNA de arestare cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

CITEŞTE ŞI Avocaţii ELENEI UDREA contestă votul din PARLAMENT. Prevederile legislative se bat cap în cap VIDEO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Marius Șumudică, analiză fără perdea a meciului Suedia - România 2-1. Cum l-a învins Potter, din punct de vedere tactic, pe Gică Hagi
Capital.ro
Siegfried Mureșan anunță indexarea pensiilor în 2027: Oamenii cu pensii mici au avut de suferit de pe urma ratei inflaţiei mai mari în ultima perioadă
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte