Copenhaga, model pentru Bucureşti. Cum vrea Oprescu să gestioneze spitalele şi traficul

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, îşi doreşte să preia modelul danez privind gestionarea reţelei de unităţi medicale şi pe cel privind transformarea bicicletei, ca variantă de transport, în element esenţial al planificării urbane.
Romania TV
24 mai 2013, 18:31
Copenhaga, model pentru Bucureşti. Cum vrea Oprescu să gestioneze spitalele şi traficul

Aflat în vizită la Copenhaga, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit, vineri, cu omologul său din capitala Danemarcei, Frank Jensen. Cu acest prilej, primarul general al Capitalei a reiterat intenţia municipalităţii bucureştene de a realiza cât mai multe parteneriate publice private, „pentru că acestea reprezintă, în acest moment, unul dintre cele mai importante motoare de dezvoltare urbană”.

Oprescu doreşte ca municipalităţile din Bucureşti şi Copenhaga să stabilească relaţii bilaterale prin care experţii din cele două oraşe să colaboreze pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură, planificarea traficului şi mediu, notează Mediafax, citând un comunicat al PMB.

„Avem nevoie de experienţa oraşului Copenhaga în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi mă refer mai ales la planificarea traficului. Este cunoscut că în Danemarca există o tradiţie veche în ceea ce priveşte mersul pe bicicletă, însă Copenhaga a transformat această variantă de transport într-un element esenţial al planificării urbane”, a spus Sorin Oprescu.

„Nu în ultimul rând, dorim să cooperăm cu Copenhaga în cadrul organizaţiei C40-Green Growth Network, creştere verde care presupune investiţii în tehnologii şi infrastructură eficiente din punct de vedere al resurselor şi eficace din punct de vedere al protecţiei mediului”, a precizat edilul-şef al Capitalei.

Primarul Bucureştiului a adăugat că un aspect important în relaţiile de colaborare dintre cele două capitale îl reprezintă sprijinul pe care Copenhaga îl poate acorda în consultanţa şi construirea unor incineratoare de deşeuri.

Primarul din Copenhaga şi-a exprimat disponibilitatea unei cooperări apropiate între cele două municipalităţi, afirmând că experţii şi specialiştii bucureşteni sunt aşteptaţi la Copenhaga pentru a obţine expertiza necesară pentru dezvoltarea de proiecte importante pentru oraş.

Tot vineri, Sorin Oprescu s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Regional al capitalei Danemarcei, Vibeke Storm Rasmussen, cu care a discutat despre posibilitatea încheierii unui acord de cooperare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Asociaţia Spitalelor din Regiunea Copenhaga, în vederea dezvoltării unui sistem nou de gestiune a reţelei de unităţi medicale.

Potrivit PMB, Regiunea Copenhaga gestionează cel mai mare sistem de sănătate din Danemarca şi furnizează servicii de sănătate pentru 1,7 milioane de locuitori, sistemul cuprinzând nouă spitale cu 40.000 de angajaţi.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT