Copii agresaţi la o creşă din Alba Iulia: „Măgarul naibii”, „Lasă piciorul jos, că o capeţi”. Drept pedeapsă unii erau ţinuţi în baie

O educatoare şi o îngrijitoare de la o creşă din municipiul Alba Iulia sunt acuzate de părinţii unor copii că ar fi avut un comportament agresiv la adresa copiilor, atât fizic, cât şi verbal, fiind depuse în acest sens plângeri la Poliţie, care a deschis un dosar penal.
Romania TV
12 aug. 2019, 11:00
Copii agresaţi la o creşă din Alba Iulia:

Alertată de comportamentul schimbat al copilului său, o femeie a pus în ghiozdanul acesteia un dispozidtiv de înregistrare audio. Pe înregistrarea făcută se auzeau două angajate ale creşei care aveau un limbaj neadecvat şi un comportament similar la adresa copiilor. 

„Nu te mai suport deloc, nesimţitule”, „Eşti o puturoasă”, „De te ridici de pe saltea, te mănânc”, „Când te-ai ridicat, cum te-am rezolvat”, „Urâtul naibii”, „Prostule”, „Măgarul naibii”, „Zăpăcitule”, „Lasă piciorul jos, că o capeţi” sunt câteva dintre insultele care se aud pe înregistrare. Copiii au fost şi bruscaţi, auzindu-se cum plâng, iar drept pedeapsă unii ar fi fost ţinuţi în baie, scrie Agerpres. 

Mai mulţi părinţi au depus plângeri la Poliţie împotriva celor două angajate ale creşei. 

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Plângerile au fost conexate şi s-a deschis un dosar penal. Verificările se efectuează, deocamdată, cu privire la faptă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan.

Şi Primăria municipiului Alba Iulia, în administrarea căreia se află creşa, a declanşat o procedură administrativă în acest caz, fiind sesizată Comisia de disciplină.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT