Copiii trebuie să se joace afară, pentru a evita apariţia miopiei

Expunerea copiilor la lumina naturală a Soarelui reduce riscul de apariţiei a miopiei, o afecţiune a vederii, afirmă autorii unui studiu recent.
Romania TV
12 aug. 2012, 08:57
Copiii trebuie să se joace afară, pentru a evita apariţia miopiei

Pentru sănătatea ochilor copiilor voştri, obligaţi-i să iasă din casă şi să se joace afară în timpul zilei: acesta ar putea fi noul slogan ce ar putea fi folosit pentru a stopa creşterea alarmantă a numărului de miopi din lumea întreagă, inclusiv în Franţa, unde până la 30% din tinerii cu vârstele cuprinse în intervalul 16 – 24 de ani şi circa 40% din populaţia totală suferă de această tulburare de vedere, informeaza lefigaro.fr.

Într-adevăr, copiii care petrec mai mult timp în exterior sunt mai bine protejaţi contra miopiei, iar lumina naturală pare să fie factorul protector determinant, potrivit unui studiu recent britanic.

Medicul Jeremy Guggenheim şi colegii săi de la Bristol’s School of Social and Community Medicine şi de la Universitatea din Cardiff au analizat testele de acuitate vizuală în cazul a 7.000 de fete şi băieţi din comitatul Avon din sud-vestul Angliei, monitorizaţi de la vârsta de şapte ani şi până la vârsta de 15 ani. Părinţii lor au comunicat autorilor studiului numărul de ore petrecute de copiii lor afară, în fiecare săptămână, în special în intervalul de vârstă 8 – 9 ani, o perioadă importantă, deoarece acesta este intervalul în care se declanşează miopia. La 11 ani, copiii lor au purtat un accelerometru, timp de o săptămână, care măsura activitatea fizică depusă.

Rezultatele acestui studiu publicat în revista Investigative Ophthalmology & Visual Science: în rândul copiilor care s-au jucat cel mai mare număr de ore afară (cel puţin trei ore pe zi în timpul verii şi cel puţin o oră pe zi în timpul iernii) s-au înregistrat, la vârsta de 15 ani, cele mai puţine cazuri de miopie, în comparaţie cu cei care au petrecut mai mult timp în interior. Aceste rezultate sunt valabile indiferent de gradul de intensitate al activităţilor fizice depuse în exterior.

Aşa cum susţin mulţi oameni de ştiinţă, lumina Soarelui s-ar afla la originea acestui efect protector, graţie stimulării producţiei de dopamină la nivelul retinei, necesară pentru o bună funcţionare a funcţiei vizuale la copii. Aceste rezultate confirmă de altfel câteva studii precedente, dintre care unele au stabilit un risc de miopie mai mic cu 2% pentru fiecare oră petrecută la joacă, în aer liber, pe săptămână.

Incitarea celor mici să petreacă mai mult timp în exterior ar fi astfel un mijloc simplu pentru prevenirea miopiei la copii. Totuşi, şi alţi factori pot să intervină şi să interacţioneze între ei înfluenţând astfel apariţia acestei tulburări vizuale. Multiplicarea ecranelor (computere, tablete şi telefoane inteligente) şi educaţia care îi determină pe copii să rămână cât mai mult în casă pentru a-şi face temele reprezintă factori determinanţi pentru epidemia de miopie care a cuprins Asia. De exemplu, 90% dintre tinerii din Singapore sunt miopi la terminarea liceului – un procent de nouă ori mai ridicat decât cel înregistrat în rândul tinerilor din Australia.

În afara condiţiilor de mediu, genetica ar putea explica la rândul ei aceste diferenţe şi să deschidă drumul spre găsirea unor noi mijloace de prevenţie, medicamente sau terapii genice. Se ştie deja că miopia afectează mai mult copiii ai căror părinţi sunt şi ei miopi. Savanţii au identificat de altfel o genă (LEPREL1) ce explică numeroase cazuri de miopie precoce într-un trib de beduini israelieni. În schimb, urmaşii marinarilor de pe Bounty (care s-au revoltat şi şi-au incendiat nava în 1789) care s-au instalat pe Insula Pitcairn din estul Australiei prezintă cea mai mică rată de miopie din lume.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT