Coreea de Sud: Preşedinta Park Geun-Hye nu se lasă interogată de procurori

Președinta Coreii de Sud, Park Geun-Hye, nu va da curs solicitării procurorilor de a o interoga, a anunțat avocatul șefei statului sud-coreean, în contextul agravării crizei politice provocate de un scandal de trafic de influență, relatează luni Reuters.
Iulian Tudor
28 nov. 2016, 09:39
Coreea de Sud: Preşedinta Park Geun-Hye nu se lasă interogată de procurori

Avocatul Yoo Yeong-Ha a menționat într-o declarație că Park Geun-Hye trebuie să se ocupe de ‘situația care evoluează rapid’ și în aceste condiții ea dispune de foarte puțin timp pentru a coopera cu procurorii, care au cerut să o chestioneze marți. Park Geun-Hye se va pregăti pentru ancheta desfășurată de un procuror special și așteptată pentru luna viitoare, potrivit declarațiilor anterioare ale avocatului Yoo Yeong-Ha.

În scandalul de corupție, care în ultimele săptămâni a provocat ample demonstrații de stradă la care participanții au cerut demisia șefei statului, este implicată Choi Soon-Sil, o prietenă apropiată a președintei Park. Anchetatorii sud-coreeni doresc să afle dacă Park Geun-Hye a obținut prescrierea unor medicamente sub numele lui Choi Soon-Sil, în clinici private, fără cunoștința personalului medical al președinției.

Choi Soon-Sil, arestată la începutul lunii noiembrie pentru abuz de putere și extorcare, este acuzată că s-a folosit de relațiile de prietenie cu președinta pentru a cere fonduri de la marile companii din țară. Park Geun-Hye este acuzată de ‘complicitate’ la faptele ilegale ale prietenei sale, precum și pentru că a lăsat-o să se amestece în afacerile statului. Președinția sud-coreeană și avocatul lui Park au respins până acum aceste acuzații.

Într-un mesaj public transmis luna trecută, șefa statului sud-coreean a spus că va fi disponibilă pentru orice anchetă, inclusiv cea efectuată de un procuror special, adăugând că își va asuma responsabilitatea în cazul în care va fi găsită vinovată.

Parlamentul de la Seul a adoptat un act legislativ care prevede desemnarea unui procuror special de către principalele două partide de opoziție, el trebuind să fie numit oficial de către președinta Park Geun-Hye. Un sondaj de opinie publicat la începutul săptămânii trecute indica faptul că nouă din zece sud-coreeni vor ca Park Geun-Hye să plece din funcția de președinte. Mandatul lui Park Geun-Hye se încheie în februarie 2018.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Rivalul lui David Popovici a stabilit un nou record mondial la 100 de metri liber! De ce nu a fost omologat
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT! A căzut o dronă în nordul județului Tulcea! Autoritățile au emis o alertă extremă pentru populație
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat