Corina Dumitrescu: „Mandatul meu e la dispoziţia lui Ponta”

Corina Dumitrescu a adus lămuriri cu privire la controversele de care a fost legat numele său, în ultimele zile. Ea a spus că altcineva i-a tehnoredactat CV-ul şi susţine în continuare că a studiat la Universitatea Stanford, dar pe vremea aceea purta alt nume.
Romania TV
06 mai 2012, 09:16
Corina Dumitrescu:

Corina Dumitrescu, persoana nominalizată pentru funcţia de ministru al educaţiei, a ţinut să facă lumină în scandalurile în care a fost implicată în ultimele zile, ea fiind acuzată de plagiat, greşeli în CV şi incompatibilă cu funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Într-o conferinţă de presă, aceasta a declarat: „CV-ul pe care l-aţi comentat pe bună dreptate, conţine într-adevăr greşeli. Nu-mi aparţine tehnoredactarea sa, dar îmi asum integral greşeala de a nu-l fi verificat. Ea aparţine unui angajat de-al nostru, care are o circumstanţă atenuantă deosebită.

În ceea ce priveşte relaţia mea cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), ţin să precizez că în urmă cu aproape un an, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a depus o sesizare privind o posibilă incompatibilitate între statutul meu de rector la o universitate privată şi calitatea mea de membru în CSM. Din partea ANI, tăcere însă. Până în momentul de faţă nu există nicio decizie ANI în ceea ce mă priveşte. Când va fi dată nu o voi contesta în justiţie, mă voi supune ei.

A mai apărut şi o declaratie a domnului profesor Manolache, cum că s-ar afla cu mine într-un proces de plagiat. Nu este aşa, am o decizie definitivă care arată că nu este aşa. În legătură cu controversata problemă a acestui proces de plagiat vă arăt documentele justiţiei române, potrivit cărora nu sunt parte în acest proces. Este o decizie definitivă”.

Corina Dumitrescu a explicat şi controversa legată de faptul că ar fi minţit susţinând că şi-a făcut studiile la Universitatea Stanford. Ea spune că este vorba de o confuzie: „Confuzia est aceea privitoare la numele pe care îl purtam când eram la acest stagiu de pregătire profesională. Acest stagiu a beneficiat de prezenţa unor tinere aşa-zis speranţe ale politicii din ţările Europei de Răsărit şi Centrale. Am beneficiat de cei mai buni profesori, acum 20 de ani, la Stanford. Un nume cunoscut este acela al lui Joseph Stieglitz. Pentru întărirea afirmaţiilor mele voi da drumul la o bandă cu o declaraţie interesantă cu privire la prezenţa mea la Stanford şi Hoover, făcuta de profesorul coordonator. Aş vrea să adaug în plus că în această perioadă profesorul se află în Europa. Se va întoarce în SUA şi, la rugămintea mea, va pune la dispoziţia opiniei publice toate datele oficiale cu privire la prezenţa mea la Stanford„.

Cât priveşte relaţia sa cu premierul desemnat, în urma scandalurilor în care a fost implicată, Corina Dumitrescu a spus: „L-am anunţat pe Victor Ponta că mandatul meu este la dispoziţia sa, iar el mi-a spus că mergem înainte„.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT