Corneliu Dobriţoiu: Mii de pensii militare au fost CRESCUTE ILEGAL, conform auditului din MApN

Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, marţi, la România TV, că mii de pensii militare au fost crescute ilegal la recalculare, conform unui audit realizat în 2012 la MApN.
Narcisa Tomulescu
19 feb. 2013, 20:10
Corneliu Dobriţoiu: Mii de pensii militare au fost CRESCUTE ILEGAL, conform auditului din MApN

În urma auditului realizat în 2012 la Ministerul Apărării Naţionale, încheiat în luna decembrie, s-a stabilit că mii de pensii ale oamenilor proveniţi din sistemul militar au fost crescute ilegal la recalculare. Dezvăluirea a fost făcută de fostul ministru Corneliu Dobriţoiu, într-o intervenţie telefonică la România TV.

„Procesul de auditare a durat până în decembrie, iar raportul a rămas definitiv la finele lunii decembrie. Au fost pensii care au crescut fără acte doveditoare, altele au beneficiat de creşteri în baza unor documente nelegale, iar o a treia categorie de pensii este cea a celor reduse în mod abuziv. Şi eu am fost subiectul procesului de recalculare şi am ajuns să contest pensia recalculată„, a declarat Corneliu Dobriţoiu, care este în prezent senator din partea PNL.

„Sunt câteva mii bune de pensii crescute în mod oneros. Nu mă pot pronunţa clar dacă a fost rea credinţă. Rămâne ca organele de anchetă să se pronunţe. După părerea mea, este vorba de incompetenţă, iar incompetenţa este probată şi de elanul deosebit şi de termenele scurte impuse de guvernul Boc, Ministerul angajând în tot procesul de colectare a datelor şi oameni care nu au lucrat în viaţa lor cu documente financiar-contabile„, a precizat Dobriţoiu.

CITEŞTE ŞI: Anchetă DNA la MApN: Erori la recalcularea pensiilor militare. Trebuie plătiţi 200.000 lei în plus

Soluţia pentru reîntregirea pensiilor diminuate abuziv este, potrivit lui Corneliu Dobriţoiu, diminuarea pensiilor crescute ilegal: „Pensiile crescute în mod oneros trebuie să fie rezolvate. Sumele necesare reîntregirii pensiilor diminuate pot fi deduse din pensiile crescute ilegal. Sumele plătite în plus de la buget pentru contribuţii la pensiile crescute se cifrează la aproximativ jumătate de milion de euro pe lună, iar cele necesare reîntregirii pensiilor se cifrează la 5 milioane de euro pe an„.

Întrebat dacă fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, actualul său coleg din USL, poate fi considerat a avea legătură cu neregulile şi cu graba cu care s-a făcut recalcularea, Dobriţoiu a răspuns: „Eu n-am găsit în sistem un ordin scris semnat de ministrul Oprea, dar presiunea era enormă din partea Guvernului, care emisese o hotărâre privind încheierea procesului de recalculare„.

„Pensiile militare s-au desfiinţat prin lege şi acum pensia este calculată conform noii legislaţii, cu puncte de pensie. Impresia generală este, însă, că oamenii sunt abandonaţi, că nu mai aparţin unui corp elitist al armatei române, deşi unii dintre ei au ordine de mobilizare şi dacă sună goarna mâine ei trebuie să se prezinte la unitate„, a completat fostul ministru al Apărării.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT