CORONAVIRUS ITALIA. S-au înmulţit jafurile în magazine, vor fi distribuite bonuri alimentare celor săraci

În Sicilia, mai mulţi clienţi au încercat să iasă dintr-un supermarket fără să plătească alimentele luate, explicând că nu mai au bani pentru a le cumpăra. Presa italiană a făcut cunoscute cazuri în care s-au exercitat presiuni asupra comercianţilor pentru a lăsa clienţii să plece cu alimente fără să le plătească şi că s-au înmulţit jafurile.
Filip Stan
29 mart. 2020, 11:58
CORONAVIRUS ITALIA. S-au înmulţit jafurile în magazine, vor fi distribuite bonuri alimentare celor săraci

Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunţat sâmbătă seară că vor fi distribuite bonuri alimentare celor mai defavorizate persoane, afectate în special de oprirea economiei italiene din cauza pandemiei de coronavirus, notează AFP.

Guvernul a deblocat fonduri de circa 400 de milioane de euro „destinate comunelor care vor trebui să le aloce persoanelor care nu au bani pentru a-şi cumpăra de mâncare”, a explicat prim-ministrul într-o conferinţă de presă la Roma, la Palatul Chigi, sediul guvernului. „Aceasta va permite emiterea de bonuri alimentare”, a adăugat el.

„Trebuie să construim un lanţ de solidaritate, nimeni nu va fi lăsat singur”, a promis Giuseppe Conte. „Obiectivul nostru este de a asigura lichidităţi familiilor, întreprinderilor şi celor care muncesc”, a mai spus premierul italian.

BILANŢ CORONAVIRUS ITALIA: O nouă zi cu aproape 900 de morţi. Carantina ar putea fi prelungită cu două săptămâni 

În Sicilia, mai mulţi clienţi au încercat joi să iasă dintr-un supermarket fără să plătească alimentele luate, explicând că nu mai au bani pentru a le cumpăra. Presa italiană a făcut cunoscute cazuri în care s-au exercitat presiuni asupra comercianţilor pentru a lăsa clienţii să plece cu alimente fără să le plătească.

Ca în întreaga Italie de Sud, munca la negru asigură traiul unei mari părţi a populaţiei din Sicilia. Aceste familii nu pot primi însă ajutoarele prevăzute de guvernul italian pentru cei care şi-au pierdut veniturile din cauza încetinirii puternice a economiei provocată de coronavirus.

Pandemia de coronavirus a cauzat moartea a 30.003 persoane în lume, dintre care două treimi în Europa, de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP, care citează surse oficiale.

Mai mult de 640.770 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 183 de ţări şi teritorii de la debutul epidemiei. Acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă totuşi decât o parte din numărul real de contaminări, întrucât multe ţări nu testează decât cazurile care necesită internare.

Cel puţin 130.600 de persoane sunt în prezent considerate vindecate. 

De vineri, au fost înregistrate 3.417 noi decese şi 68.734 de noi cazuri au fost diagnosticate în lume. 

Ţările care au înregistrat cel mai mare număr de decese în 24 de ore sunt Italia cu 889, Spania – 832 şi Statele Unite – 453.      

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Meme Stoica rupe tăcerea exclusiv la Fanatik! Ce spune de revenirea la FCSB: “Nu mă retrag din fotbal! Am primit deja 2 oferte”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România