Coronavirus. Record de infectări în Italia, a fost depăşit vârful din martie. Sunt peste 7.300 cazuri noi

Italia a atins miercuri cel mai ridicat nivel de până acum al cazurilor noi de infectare cu coronavirus, 7.332, depăşindu-l pe cel consemnat la 21 martie, când au fost depistate 6.557 de contaminări în 24 de ore.
Romania TV
14 oct. 2020, 16:43
Coronavirus. Record de infectări în Italia, a fost depăşit vârful din martie. Sunt peste 7.300 cazuri noi

Marţi fuseseră raportate în Italia 5.901 cazuri de noi infectare. De la raportarea de marţi, numărul deceselor a fost de 43, faţă de 41 în ziua precedentă, cu mult mai puţine decât în vârful epidemic, de peste 900, înregistrat în Italia în lunile martie şi aprilie.

Deşi bilanţul pe o zi al deceselor rămâne relativ scăzut, numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă a crescut constant, ajungând miercuri la 541, de la un minim de circa 40 în a doua jumătate din iulie.

Italia a fost prima ţară europeană lovită de pandemie şi deţine al doilea cel mai grav bilanţ de pe continent, de 36.289 de decese dintr-un număr de 372.799 de infectări confirmate.

Citeşte şi Coronavirus. Record de infectări în Rusia, peste 14.000 de cazuri într-o zi. Bolnavilor şi bătrânilor li s-a recomandat să stea în casă

Italia înregistrează totuşi semnificativ mai puţine cazuri pe zi decât Franţa, Spania sau Marea Britanie.

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat marţi că este decis să evite o nouă carantină generală, tocmai când economia îşi revine de pe pe urma celei din primăvară.

Lockdown de Crăciun?

Cu toate acestea, unii din cei mai marcanţi oameni de ştiinţă sunt de părere că închiderea încă o dată a ţării ar putea fi singura cale de oprire a creşterii în spirală a numărului de infectări.

Cred că un lockdown de Crăciun este realist, ne-ar permite să ajustăm sistemul, să scădem transmiterea virusului şi să creştem depistarea contacţilor‘, a afirmat la postul naţional RAI Andrea Crisanti, profesor de microbiologie la Universitatea din Padova.

Într-un interviu pentru cotidianul La Stampa, Patrizio Pezzotti, epidemiolog în cadrul Institutului Superior de Sănătate, a spus că se aşteaptă ca bilanţul deceselor de COVID-19 să ajungă la 100 pe zi peste două săptămâni.

Confruntate cu plângerile populaţiei nevoite să stea la cozi lungi la centrele de testare, autorităţile încearcă să crească această capacitate, miercuri ajungându-se la un număr record de 152.196 de teste efectuate în 24 de ore.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Mihai Stoica a dat cărțile pe față după ce Florin Tănase nu și-a prelungit contractul cu FCSB: ”Îmi doresc jucători super motivați”
Capital.ro
Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât costă un litru de carburant astăzi, 26 iunie
Playtech.ro
VIDEO Cele mai afectate etaje ale unui bloc-turn în timpul cutremurelor din Venezuela. Imaginile filmate arată unde s-au produs cele mai mari distrugeri
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
De la Champions League la agricultură: investiția bio prin care Ciprian Tătărușanu și-a pregătit viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 26 iunie. Vineri cu ghinion pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?