Corpul de control, la Spitalul „Sfânta Maria”: Servicii medicale invalidate şi nedecontate, contracte dezavantajoase

Inspectorii Corpului de control al primului-ministru care au făcut verificări la Spitalul „Sfânta Maria" din Bucureşti au găsit mai multe probleme, printre care lipsa unor acţiuni care să ducă la recuperarea sumei de 2.811.456 de RON, reprezentând servicii medicale prestate, invalidate şi nedecontate în 2015 de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, contracte dezavantajoase cu Centrul medical Med-As şi probleme la sistemul informatic.
Filip Stan
11 dec. 2016, 19:26
Corpul de control, la Spitalul

Corpul de control al premierului a verificat respectarea prevederilor privind organizarea, funcţionarea şi îndeplinirea atribuţiilor de către Spitalul Clinic „Sfânta Maria” Bucureşti, încheierea şi executarea contractului de management, gestionarea resurselor umane şi financiare, precum şi activitatea de contractare.

În urma neregulilor găsite, Corpul de control a cerut realizarea unei cercetări administrative de către conducerea Spitalului Clinic „Sfânta Maria” Bucureşti, pentru stabilirea motivelor, responsabilităţilor şi recuperarea sumei de 2.811.456 de lei reprezentând servicii medicale prestate, invalidate şi nedecontate în 2015, de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. În 22 noiembrie 2016, la Spitalul „Sfânta Maria” nu erau dispuse măsuri de recuperare a sumei de peste 2,8 milioane de lei, conform recomandărilor făcute de Camera de Conturi Bucureşti în Raportul de audit financiar întocmit în 11 iulie 2016.

Echipa de control a mai cerut verificarea de către Ministerul Sănătăţii şi Primăria Capitalei a încheierii şi derulării contractelor de asociere din 10 decembrie 2004, 28 noiembrie 2005 şi 12 decembrie 2005, precum şi a actelor adiţionale la acestea încheiate de Spitalul „Sfânta Maria” cu Centrul Medical Med-As 2003 SRL şi renegocierea clauzelor contractuale pentru mărirea cotelor rezultate din împărţirea beneficiilor şi suportarea pierderilor ce i se cuvin unităţii sanitare, în vederea obţinerii de venituri de către spital din această asociere, respectiv rezilierea asocierii, dacă aceasta continuă să nu aducă beneficii unităţii medicale.

În raportul Corpului de control al premierului se mai arată că, în perioada 2005 – 2015, Spitalul „Sfânta Maria” nu a realizat venituri suplimentare semnificative, având în vedere cotele de numai 10%, respectiv de 25% care i-au revenit ca urmare a desfăşurii activităţilor aferente contractelor de asociere în participaţiune încheiate cu Centrul Medical Med-As 2003 SRL. Veniturile realizate de spital s-au constituit în mare parte din venituri obţinute din contractul şi actele adiţionale încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi din subvenţiile pe care unitatea sanitară le-a primit de la bugetul de stat şi de la bugetul local.

De asemenea, în raport se arată că, în perioada 2005 – 2016, nu au fost efectuate verificări de către Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Curtea de Conturi a României privind încheierea şi derularea contractelor de asociere în participaţiune încheiate în2004 şi 2005 de către Spitalul „Sfânta Maria” cu Centrul medical Med-As 2003 SRL.

„Astfel, sumele reprezentând cotele rezultate din împărţirea beneficiilor şi suportarea pierderilor aferente desfăşurării, în comun, a activităţilor prevăzute în contractele de asociere în participaţiune şi a actelor adiţionale la acestea, precum şi cele calculate de spital societăţii Centrul Medical Med-As 2003 SRL aferente cheltuielilor de amplasament efectuate de către aceasta, au fost compensate din facturile emise de societatea Centrul Medical Med-As 2003 SRL spitalului pentru investigaţiile efectuate pacienţilor internaţi, deşi spitalul nu a verificat activităţile aferente asocierii şi nu a elaborat proceduri formalizate pe activităţi referitoare la derularea contractelor de asociere în participaţiune”, potrivit documentului citat.

În urma verificărilor făcute, la solicitarea Corpului de control al primului-ministru, la sediul Centrul Medical Med-As 2003, referitor la legalitatea operaţiilor comerciale facturate şi a datelor înscrise în documentele financiar-contabile ale societăţii, echipa de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Braşov a constatat că această societate „în calitate de asociat prim, nu îşi îndeplineşte obligaţia conducerii evidenţei contabile a asocierii în participaţie până la nivel de balanţă de verificare, distinctă de evidenţa contabilă a activităţii proprii”.

Citeşte şi Primul transplant în România după declanşarea scandalului de la Sfânta Maria

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT