COŞMARUL de la Piaţa Sudului ia sfârşit. SE DESCHIDE o rută alternativă, cu sens unic. ANUNŢUL Primăriei Sector 4

PASAJ PIAŢA SUDULUI. Cea mai mare lucrare de infrastructură rutieră dezvoltată cu fonduri europene acum în Capitală, Pasajul de la Piaţa Sudului, a reprezentat atât în campania electorală, cât şi după alegerea noilor primari din Bucureşti un important motiv de dispută, mai ales în privinţa stadiului de realizare al proiectului. În tot scandalul pe cifre dintre fostul şi actualul edil şef al Capitalei, şoferii bucureşteni au pierdut mii de ore blocaţi în trafic, cu nervii întinşi la maxim. Coşmarul conducătorilor auto ar putea însă să ia sfârşit din această toamnă, după deschiderea unei noi bretele de circulaţie, ca rută alternativă, a anunţat în exclusivitate pentru RomaniaTV.net primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. 
Cristina Macuc
11 iul. 2016, 03:55
COŞMARUL de la Piaţa Sudului ia sfârşit. SE DESCHIDE o rută alternativă, cu sens unic. ANUNŢUL Primăriei Sector 4

PASAJ PIAŢA SUDULUI. Gabriela Firea şi Răzvan Sava, actualul şi fostul primar general al Capitalei, s-au contrat zile bune la rând în privinţa Pasajului de la Piaţa Sudului. În timp ce fostul edil şef susţinea, în timpul campaniei electorale, că proiectul este la un grad de realizare de 80%, actualul primar îl contrazice şi spune că lucrarea se află la maxim 70%, potrivit datelor de la constructor.

Gabriela Firea, atac la fostul primar: A minţit în legătură cu Pasajul Sudului

De asemenea, şi pe tema termenul de finalizare al proiectului au fost vehiculate informaţii contradictorii, fiind avansat atât sfârşitul anului 2016, cât şi primăvara lui 2017 şi chiar finele anului 2018.

CITEŞTE ŞI Primăria Capitalei: Termenul asumat de constructor pentru pasajul de la Piaţa Sudului a fost martie 2017

Termenul asumat în mod oficial de constructor pentru pasajul de la Piața Sudului a fost luna martie 2017, a informat Primăria Capitalei, care a menționat că în acest moment proiectul este finalizat în proporție de circa 70%, dar stadiul efectiv al lucrării de infrastructură este de 53%. DETALII, AICI. 

PASAJ PIAŢA SUDULUI. În toată această nebuloasă a cifrelor, şoferii care tranzitau zona Piaţa Sudului trăiau şi încă trăiesc un adevărat coşmar din cauza orelor pierdute în trafic şi a nervilor întinşi la maxim. Visul urât însă s-ar putea termina din această toamnă, când ar urma să fie deschisă circulaţiei auto o rută alternativă, în fapt o arteră care să lege Calea Văcăreşti de Şoseaua Olteniţei.

„La 1 septembrie dăm drumul rutei alternative, adică strada Cărăruia. Am dat un dead-line mai mult decât acceptabil. Până atunci vreau să asfaltăm şi să pregătim trotuarele. Strada va fi cu sens unic din Calea Văcăreşti spre Olteniţei şi va face un triunghi, va funcţiona ca un bypass în zonă. Ca să nu se aglomereze, o să avem şi echipaje ale Poliţiei locale pentru fluidizarea traficului”, a declarat în exclusivitate pentru RomaniaTV.net primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

PASAJ PIAŢA SUDULUI. Discuţia privind deschiderea circulaţiei pe strada Cărăruia, ca alternativă la traficul de coşmar din Piaţa Sudului, a fost avansată şi în campania electorală, însă nu a avut finalitate.

Ruta alternativă VA FI ÎNCHISĂ circulaţiei auto în weekend

„Strada a fost închisă abuziv. Singura problemă tehnică este că o porţiune de 104 metri pătraţi din ea nu este domeniu public. Ca atare, am discutat cu proprietarul şi, împreună cu dânsul, am stabilit că va dona municipalităţii bucata aceea astfel încât ea să devină domeniu public şi să putem face amenajările necesare”, a explicat edilul Sectorului 4 care susţine că, din cauza noilor reconfigurări de circulaţie, locuitorii de pe strada Cărăruia ar putea avea de suferit.

PASAJ PIAŢA SUDULUI. Însă, pentru a reduce din disconfort, vor fi impuse restricţii de circulaţie.

„Sunt convins ca vor fi nemulţumiţi, mai ales că strada a fost închisă traficului până acum. Însă pentru a-i proteja şi pe ei, vor fi impuse restricţii de circulaţie: circulaţia auto va fi permisă numai de luni până vineri între orele 6-22 şi va fi închisă în weekend”, a detaliat primarul Băluţă care a menţionat că propunerea sa a fost agreată de Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei şi va fi implementată de la 1 septembrie 2016. 

Ce presupune construcţia pasajului de la Piaţa Sudului

Cel mai mare proiect de infrastructură derulat în prezent în bucureşti cu fonduri europene, pasajul de la Piaţa Sudului, presupune:

Realizarea unui pasaj subteran pe direcţia Calea Văcăreşti – Str. Niţu Vasile, având următoarele caracteristici:

– lungimea totală de 356 m – din care: rampa Văcăreşti – 111 m, rampa Niţu Vasile – 160 m şi lungime în subteran – 85 m. 

– realizarea a patru pasaje pietonale în intersecţie, pe direcţia Str. Niţu Vasile – Calea Văcăreşti, de o parte şi da alta a pasajului rutier şi către staţiile de tramvai

Metroul Piaţa Sudului va fi legat prin pasaj pietonal de tramvaiul de pe Olteniţei

– realizare legătură pietonală prin pasaj subteran între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai aflate pe Şos. Olteniţei

– lucrări de modernizare a carosabilului şi trotuarelor în intersecţia Calea Văcăreşti – Şos. Olteniţei – Str. Niţu Vasile prin asigurarea în sensul giratoriu a patru benzi de circulaţie. Realizarea localelor, adiacente rampelor pasajului rutier, cu câte două benzi pe sens atât pe Calea Văcăreşti, cât şi pe str. Niţu Vasile

– modernizarea utilităţilor aferente obiectivului de investiţii (energie electrică, alimentare cu apă, canalizare, iluminat)

Cât costă cel mai mare proiect cu fonduri europene din Bucureşti

– refacerea liniei de tramvai existente atât pe Calea Văcăreşti, cât şi pe Şoseaua Olteniţei, precum şi lucrări pentru liniile de troleibuz aflate în zonă

– amenajări peisagistice. VEZI AICI CUM VA ARĂTA

Valoarea totală a proiectului este de 127,14 milioane de lei (aprox. 30 milioane euro) din care finanţarea nerambursabilă se ridică la 96,42 milioane lei.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
El este fotbalistul din Iran care a fost condamnat la moarte cu doar câteva zile înaintea bombardamentelor. Unde se află acum
Capital.ro
Doliu în televiziune. Iubita actriță a murit. Cancerul a învins-o. Toată lumea a văzut-o la TV
Playtech.ro
De ce se poartă mărţişorul la piept: Mulţi îl ţin la mână, însă e greşit, conform tradiţiei
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1: ”Lucescu nu are ce căuta la națională la 80 de ani, ne mirăm că e bolnav, era normal! România merita un antrenor care să o ducă la Mondial”
MediaFlux
Cadavrul ayatollahului Ali Khamenei, găsit printre ruine. S-a confirmat decesul său, afirmă un oficial israelian în timp ce Iranul neagă
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj