COVID-19. Încă un judeţ din România a decis purtarea obligatorie a măştilor de protecţie

Numărul total al cazurilor de COVID-19 raportate, luni, la nivelul judeţului Braşov, se ridică la 138, iar al celor vindecate - la 21, potrivit Agerpres.
Filip Stan
06 apr. 2020, 15:32
COVID-19. Încă un judeţ din România a decis purtarea obligatorie a măştilor de protecţie

CORONAVIRUS ROMANIA. Au fost confirmate un număr de 14 cazuri noi, iar 5 persoane au fost externate, fiind declarate vindecate, de vineri şi până luni, la ora 13,00, conform raportărilor oficiale.

Măştile de protecţie, obligatorii în şase judeţe din România începând de LUNI 6 APRILIE. Alte două judeţe vor să adopte această măsură

Potrivit Prefecturii Braşov, în ce priveşte numărul persoanelor carantinate şi aflate în autoizolare la domiciliu, de vineri până luni numărul acestora a crescut cu aproape 30, la 240, şi respectiv cu peste 300, la 4.046.

În ultimele 24 de ore, au fost date peste aproape 400 de sancţiuni, în valoare de peste 600.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, cu preponderenţă a restricţiilor de circulaţie, a menţionat sursa citată.

Totodată, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a emis o recomandare privind purtarea unei măşti în jurul nasului şi a gurii în toate spaţiile publice şi mijloacele de transport în comun.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT