Craiova colorată. Comemorare Petrache Poenaru

Un stilou de șase metri înălțime și o pânză de două sute de metri pătrați au făcut deliciul craiovenilor. Lângă cele două, au fost puse de Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova, multe pensule și tuburi de vopsea colorată, pentru a îi provoca pe olteni să își exprime creativitatea.
Romania TV
12 oct. 2014, 06:39
Craiova colorată. Comemorare Petrache Poenaru

Bunici, nepoți, mai tineri sau mai bătrâni, toți au intrat în joc și au lăsat mesaje mai mult sau mai puțin artistice.

„Prin această manifestare îl comemorăm pe Petrache Poenaru, cel care a fost inventatorul stiloului și care a înființat Colegiul Carol I (n.r. – cel mai mare colegiu din Craiova). Suntem un oraș creativ și care acum prinde culoare. Regret faptul că am crezut că două sute de metri pătrați de pânză vor ajunge pentru ca toți cei care își doresc să se exprime în acest fel. Se pare însă că sunt mai mulți doritori decât credeam noi”, a declarat Cosmin Dragoste, directorul Casei de Cultură Traian Demetrescu Craiova.

Evenimentul s-a desfășurat prin Asociația Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 care are ca unic scop promovarea orașului în cursa pentru a deveni capitala culturii în Europa.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Lovitura teribilă pentru U Cluj. Ce suspendare îl așteaptă, de fapt, pe Cristiano Bergodi
Capital.ro
Un nou partid în România, cu Călin Georgescu președinte. 2 nume mari vor lipsi sigur din el: L-au folosit și trădat
Playtech.ro
Poți opri complet căldura într-un apartament la bloc? Ce spune legea
Adevarul
Lumea în pericol. Verdict sumbru după raportul de la Munchen: „Garanțiile de securitate se diluează. Rusia încă are forța să facă o nefăcută”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Afaceristul Sorin Ciprian Iacob s-a stins din viață în urma unui grav incident rutier, în Ciortești! UPDATE: Femeia însărcinată și copilul și-au pierdut viața la spital
iamsport.ro
A auzit ce a spus MM Stoica și a șters pe jos cu el: ”Arată nivelul lui mental, e același scriitor prolific în închisoare care a bătut un suporter! Mai țineți minte FCSB - Viitorul 2-5?”
MediaFlux
Anunț pentru românii care așteaptă pensia pe card
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj