Creştinii îl celebrează pe Sf. Antonie cel Mare. Credincioşii s-au rugat la icoana de la Biserica Curtea Veche

Sute de credincioși au trecut sâmbătă pe la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, de la Biserica Domnească de la Curtea Veche din București, care își sărbătorește pe 17 ianuarie ocrotitorul spiritual, potrivit Agerpres.
Romania TV
17 ian. 2015, 13:06
Creştinii îl celebrează pe Sf. Antonie cel Mare. Credincioşii s-au rugat la icoana de la Biserica Curtea Veche

Credincioșii s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave și liniște sufletească.

Sărbătoarea a debutat vineri după-amiază, când a fost organizată o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare, care a fost purtată până la locul unde s-a aflat vechea biserică închinată Sfântului Antonie, care a ars în incendiul din anul 1847.

Sâmbătă dimineața episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, delegatul patriarhului BOR, Daniel, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu preoții parohi ai sfântului lăcaș.

Cea mai veche biserică din București, Biserica Curtea Veche, este ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, în timpul primei sale domnii, între anii 1545-1554. Edificiul amplasat în centrul vechi al Capitalei, Lipscani, fosta Curte Veche, a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnilor Țării Românești. Biserica poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton.

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 17 ianuarie.

Cuviosul Antonie cel Mare, numit „părintele monahismului” și dascălul vieți pustnicești, s-a născut în jurul anului 250 în apropierea cetății Heracleopolis, în Egiptul de Sus, fiind dintr-o familie de neam bun.

La vârsta de 20 de ani, după moartea părinților, a renunțat la avere și s-a făcut pustnic, pe lângă părinții ce își aveau chiliile în apropierea satului său.

După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alți 20 de ani a trăit în singurătate, în post și rugăciune.

Datorită harului și virtuților sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obște de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârșirea creștină.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte