CRIMĂ LA INDIGO. Acum 7 ani, o română a ucis un preot în Franţa

Cazul preotului ucis la Focşani este fără precedent în România. Nu este însă prima dată când un român omoară un prelat. O ieşeancă a asasinat în urmă cu 7 ani un preot din Franţa. Incidentul a cutremurat atunci întreaga ţara şi chiar papa Benedict al XVI-lea i-a adus un omagiu prelatului. Medicii au conchis că femeia care a comis crima avea probleme psihice. Ea este internată într-o clinică de specialitate.
Romania TV
16 iun. 2012, 13:14
CRIMĂ LA INDIGO. Acum 7 ani, o română a ucis un preot în Franţa

Pe 16 august 2005, fratele Roger, fondatorul comunităţii ecumenice Taizé din Franţa, a fost înjunghiat mortal în timpul slujbei de românca Luminiţa Solcan. Circa 2.500 de oameni luau parte la rugăciunea tradiţională de seară în momentul incidentului. Femeia, care avea atunci 35 de ani, a fost reţinută imediat de cei care au asistat la crimă şi a fost predată jandarmilor.

Fratele Roger era extrem de apreciat în Franţa, iar mii de oameni au luat parte la înmormântarea sa. Şi papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat tristeţea în legătură cu moartea preotului. „În acest moment de tristeţe nu putem decât să încredinţăm Domnului sufletul servitorului său loial”, spunea atunci capul bisericii romano-catolice.

Luminiţa Solcan a fost supusă la trei expertize psihiatrice. Iar în final a fost declarată dezechilibrată mintal. Iniţial ea a spus că preotul era implicat într-un complot francmason, apoi că era pedofil, iar în final că Armata Republicană Irlandeză este la originea asasinatului.

Magistraţii au decis că femeia nu poate fi judecată, dar au decis să fie spitalizată într-o instituţie psihiatrică. În 2011, Luminiţa Solcan a fost înjunghiată cu 17 lovituri de cuţit de colega sa de celulă. Medicii au reuşit să îi salveze viaţa.

Preotul Tudor Marin, în vârstă de 65 de ani, de la biserica „Sfântul Ioan Botezatorul”, situată în Piaţa Unirii din Focşani, a fost înjunghiat mortal, sâmbătă dimineaţă, de o persoană necunoscută. După ce a fost înjunghiat, preotul a mai avut puterea să iasă din biserică pentru a cere ajutor. Imediat, o ambulanţă a ajuns la faţa locului.

„După ce a terminat slujba, în biserică a intrat un tânăr îmbrăcat în negru. Sub pretextul că vrea nişte lămuriri despre câteva versete din Biblie, s-a apropiat de preot şi l-a înjunghiat. Probabil că atacatorul este un alienat mintal”, a declarat protoiereul din Focşani, Nicolae Cobzaru.

Medicii au confirmat după aproximativ 50 de minute de la atac că preotul a decedat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie fără margini înainte de UTA – Dinamo. S-a aruncat de la etajul 7 și a murit
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Cum pot afla dacă un moştenitor este străin de moştenire: explicaţia specialiştilor în Drept
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet