Criminalul de război nazist Erich Priebke a decedat

Fostul căpitan SS Erich Priebke, unul dintre ultimii criminali de război nazişti care mai sunt în viaţă şi care a împliniat 100 de ani la sfârşitul lui iulie, a decedat vineri la Roma, a anunţat presa, citată de AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
11 oct. 2013, 14:39
Criminalul de război nazist Erich Priebke a decedat

Erich Priebke, care a fost condamnat în 1998 în Italia la închisoare pe viaţă pentru participarea la masacrul de la Peşterile Ardeatine, în martie 1944, era de mai mulţi ani arestat la domicilui la Roma, în apartamentul avocatului său.

Potrivit presei, avocatul a declarat că fostul căpitan, care nu şi-a exprimat niciodată vreun regret în urma acestui masacru, a lăsat „un interviu scris şi o înregistrare video ca testament uman şi politic”.

În timpul masacrului de la Peşterile Ardeatines, 335 de ostatici civili, dintre care 75 de evrei, au fost executaţi cu un glonţ în ceafă, ca represalii faţă de un atac al rezistenţei înpotriva unei unităţi a SS.

Aniversarea centenarului său, la sfârşitul lui iulie la Roma, a fost marcată de tensiuni, poliţia arestând şapte activişti neonazişti care voiau să îşi arate susţinerea faţă de Erich Priebke.

O contramanifestaţie a avut loc şi în faţa domiciliului fostului căpitan SS în prezenţa câtorva zeci de persoane care fac parte din organizaţia evreiască Proiectul Dreyfus.

Fostul ofiţer nazist a fost demascat şi arestat în 1994 în Argentina, unde petrecuse peste 40 de ani în linişte, şi a fost extrădat în Italia în anul următor.

În 1999, i s-a permis ca, din motive de sănătate, să îşi ispăşească pedeapsa la domiciliu, după cum prevede legea italiană pentru condamnaţii care depăşesc o anumită vârstă.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Un parior a pus 100 de dolari pe egal la toate cele 40 de meciuri jucate la Cupa Mondială. Ce profit surprinzător are
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Lista completă a ajutoarelor de la stat pentru pensionari în 2026. Cine primește până la 1.000 de lei în plus
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
”A pierdut apartamente și sute de mii de euro din patima jocurilor de noroc. Craiova a fost nevoită să îi plătească datoriile la cămătari”. Informații uluitoare despre un cunoscut fotbalist român
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?