Crin Antonescu: Dacă banii din acciza pe carburanţi merg la bugetul general, nu o mai susţinem VIDEO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că nu susţine varianta ca banii rezultaţi din majorarea accizei pe carburanţi să meargă la bugetul general, transmite Agerpres. El a adăugat că, într-o astfel de situaţie, liberalii ar putea iniţia o moţiune de cenzură pe acest subiect.
Romania TV
26 mart. 2014, 17:03
Crin Antonescu: Dacă banii din acciza pe carburanţi merg la bugetul general, nu o mai susţinem VIDEO

‘În acest moment, în care încep să apară neclarităţi, neconcordanţe, contradicţii flagrante între prim-ministru şi actualul ministru de Finanţe, în acest moment în care unul nu ne mai spune nimic, nici că se duc aceşti bani în infrastructură, autostrăzi, nici că se bagă în oala cea mare a Guvernului, în care ministrul Finanţelor ne spune clar că trebuie introdusă acciza că altfel nu sunt bani de pensii şi salarii, înţelegem că nici nu mai poate fi vorba despre autostrăzi. Noi luăm distanţa necesară şi facem aceste precizări pentru a arăta că, în condiţiile în care acciza avea o destinaţie precisă şi oficială, noi continuăm să o acceptăm, să o susţinem în continuare, în condiţiile în care banii sunt destinaţi acelui obiectiv anunţat şi sunt destinaţi acelui loc general din care de fapt prioritatea rezultă a fi întotdeauna clientela politică, evident că nu mai suntem de acord cu acest lucru şi nu mai susţinem această măsură a Guvernului. Acciză pentru autostrăzi da sau variantă acciză împreună cu reducerea CAS la angajator da, acciză pentru a spori bugetul nediferenţiat din care alocă dânşii cum şi mai ales cui vor, nu’, a spus Antonescu în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul PNL a spus că liberalii iau în calcul în acest caz toate variantele parlamentare, cea mai puternică reacţie putând fi o moţiune de cenzură.

‘O să discutăm după 1 aprilie, când vom vedea dacă intră sau nu în vigoare această măsură guvernamentală. (…) O să vedem dacă nu depunem (n.r. – moţiune de cenzură). (…) Este o decizie pe care o vom lua la nivelul grupurilor parlamentare. Ştiţi că avem dreptul la o singură moţiune de cenzură pe sesiune, putem să o depunem în legătură cu acest lucru, putem să o depunem în legătură cu celelalte două măsuri despre care, iarăşi, din ce a spus premierul am înţeles totuşi ceva că nu poate fi vorba să le adopte acum, este o chestiune de tactică parlamentară’, a precizat Antonescu.

Antonescu a mai spus că, din punctul său de vedere, nu mai este ceva de verificat în legătură cu destinaţia banilor din acciză.

‘Din punctul meu de vedere, nici nu mai avem ce verifica atâta vreme cât prim-ministrul a dat un răspuns cu totul evaziv la această chestiune şi cât ministrul Finanţelor, deci nu vreun alt personaj, ne-a spus foarte clar că nu acolo se duc banii. (…) Ne opunem introducerii acestei taxe’, a arătat Antonescu.

Acesta a subliniat că PNL este împotriva variantei ca banii rezultaţi din majorarea accizei pe carburanţi să meargă la bugetul general.

‘Noi suntem împotrivă pentru că banii aceştia pe care statul îi ia de la o largă categorie de cetăţeni posesori şi utilizatori de autovehicule (…) trebuiau folosiţi pentru investiţii în infrastructură, autostrăzi în principal. Nu este aşa, nu avem de ce să introducem această acciză. Că ne spune ministrul de Finanţe lucruri înspăimântătoare, că nu mai sunt bani de pensii, asta ne introduce deja în alte complicaţii şi poate că prim-ministrul o va lămuri pe doamna sau domnişoara ministru sau ne va lămuri pe noi care este adevărul’, a afirmat Antonescu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?