Crin Antonescu denunţă „atacurile de campanie”, venite inclusiv din partea unor „vechi prieteni din propaganda băsistă”

Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea membrilor Coaliţiei.
Filip Stan
05 ian. 2025, 08:25
Crin Antonescu denunţă „atacurile de campanie”, venite inclusiv din partea unor „vechi prieteni din propaganda băsistă”

Crin Antonescu a afirmat sâmbătă seară, după ce a anunţat că îşi „suspendă” candidatura la prezidenţiale din partea coaliției de guvernare, că atacurile lansate împotriva lui, în campania de până acum, „sunt normale”, deși în plan mediatic au fost „extrem de puternice” și au venit din partea unor oameni „care au reluat minciuni caraghioase”. Printre aceștia, el i-a menționat pe „suveraniști” și pe „vechii prieteni din propaganda băsistă”.

„Atacurile, dacă vorbim în general despre atacuri de campanie, atacurile sunt normale, era absolut evident că o candidatură care nu putea fi ignorată, cred eu şi datorită persoanei, dar şi datorită susţinerii politice anunţate, nu era o candidatură oarecare, era normal să declanşeze atacuri. Acum, de ce calitate şi sub ce formă sunt atacurile este o altă discuţie, nu priveşte contextul acesta”, a declarat Crin Antonescu.

Nicuşor Dan, după ce Crin Antonescu s-a „suspendat” din cursa pentru Cotroceni: Nu poţi să le ceri să-ți valideze candidatura de la Crăciun și până la Revelion

Acesta a adăugat că asemenea atacuri au venit „din cel puţin trei direcţii”. „Eu am făcut nişte paşi, ce puteam să fac în această campanie, nu în a răspunde acestor atacuri, pentru care avem tot timpul, atacurile fiind toate fie minciuni abjecte, fie la celălalt capăt al gamei, minciuni comice, atacuri care sunt concertate. Este ca într-un western, primul băiat care iese pe stradă, toţi ceilalţi … îl atacă”, a mai spus el.

Întrebat cine sunt adversarii, fostul lider PNL a răspuns: „Cum cine? Păi adversarii politici – pe de o parte, izolaţioniştii antioccidentali, cum îi numesc eu, suveranişti, cum se numesc dânşii, care, evident, fiind nişte adversari politici, atacă. Mai sunt vechi prieteni din propaganda băsistă, care îşi retrăiesc tinereţea şi încearcă să mă facă şi pe mine să o retrăiesc, ăsta ar fi un lucru bun, nu are importanţă, e opţiunea lor, nu e un lucru deloc înţelept. Pentru că dacă noi considerăm că am plecat de la situaţia în care «săriţi să salvăm cursul european al României» şi atunci, hai, cum om fi, pesedişti, userişti, penelişti, să facem o majoritate, să stabilim un pericol imens, şi pericolul este imens în continuare, un grup de oameni se comportă ca o sectă care nu are decât anumite lucruri şi ţinte.

„Este, vorbim acum de planul mediatic, un rând de atacuri extraordinar de puternice, adică oameni care au reluat minciuni caraghioase de pe vremuri că am scos steagurile NATO de la Cotorceni, şi ăştia nu sunt suveranişti. (…) Ceea ce vreau eu să spun este că aşteptam aceste atacuri, n-am niciun fel de problemă să mă lupt cu ele”, a continuat el.

„Problema este însă să văd că există o dată a alegerilor. (…). Este un atac pe care eu nu vreau să-l primesc pentru că nu-l merit. Eu nu sunt în calitate de candidat susţinut de aceste forţe exponentul unor jocuri pe care eventualele le fac cu data alegerilor, cu cine ştie ce alte calcule. Eu am spus da, dacă doriţi să candidez, accept, candidez cât mai repede, pentru că România este într-o situaţie de criză”, a mai spus Antonescu.

În aceeași emisiune de sâmbătă seară de la Digi24, Crin Antonescu a anunțat că la acest moment consideră „suspendată” candidatura sa din partea coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale care urmează să fie organizate anul acesta.

Citește și

Crin Antonescu, anunţ bombă: „Eu declar suspendat acordul cu privire la candidatura la prezidenţiale. Băieţi, mergeţi şi vă gândiţi, iar, dacă aveţi nevoie de mine, să mă sunaţi”

Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea membrilor coaliţiei. „Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, şi calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a afirmat el.

El a comentat și dezvăluirea făcută de Alfred Simonis privind faptul că mulți social-democrați au votat pentru George Simion la scrutinul din 24 noiembrie, afirmând că „deși nu e ilegală o asemenea manevră, poți să vorbești cu greu despre democrație după așa ceva”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Când vor putea zbura românii cu avionul care poartă numele lui Mircea Lucescu
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Cât este salariul minim în Europa în 2026. Cinci țări au depășit pragul de 2.000 de euro, ce loc ocupă România
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România