Crin Antonescu, despre relaţia cu Victor Ponta: Este indecent să mai pozăm în cuplu politic VIDEO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara, referindu-se la acuzaţiile reciproce dintre el şi Victor Ponta, că "este indecent" să mai pozeze în cuplu politic în faţa cetăţenilor, iar conferinţe de presă împreună nu vor mai face, cerând premierului să desemneze un purtător de cuvânt al USL, transmite Mediafax.
Romania TV
18 dec. 2013, 07:54
Crin Antonescu, despre relaţia cu Victor Ponta: Este indecent să mai pozăm în cuplu politic VIDEO

„În momentul în care am ajuns în situaţia de a ne face unul pe altul mincinos, şi numai unul e mincinos, nu sunt amândoi, este indecent să mai pozăm în cuplu politic în faţa cetăţenilor, măcar la nivelul imaginii. Lucrăm, ne întâlnim, decidem, dar conferinţe de presă împreună şi concerte de presă nu mai dăm”, a argumentat Antonescu.

El a mai spus că a cerut desemnarea unui purtător de cuvânt al USL, care să comunice cu presa, cu opinia publică, deciziile care se iau.

„Eu nu fac parte din categoria acelor oameni politici de felul Traian Băsescu sau, mă tem, Victor Ponta, care după ce s-au scuipat în faţa unei ţări întregi să apară din nou de mână”, a declarat liderul PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT