Crin Antonescu: Garantez că USL îşi va înceta cândva existenţa, dar nu se va întâmpla foarte curând

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la România TV, după întâlnirea cu Victor Ponta, că proiectul USL îşi va recupera unitatea, deciziile luate duminică seara urmând a fi aprobate în şedinţa de luni a conducerii USL.
Filip Stan
12 ian. 2014, 18:18
Crin Antonescu: Garantez că USL îşi va înceta cândva existenţa, dar nu se va întâmpla foarte curând

Crin Antonescu a confirmat că a discutat cu premierul Victor Ponta despre diferendele ce au apărut în USL în ultima perioadă, însă deciziile vor fi anunţate după o reuniune oficială a liderilor Uniunii Social-Liberale.

„Aştept de la USL  pentru acest an ceea ce am spus şi la reuniunea Biroului Politic al PNL: un efort de recuperare a spiritului, a obiectivelor şi a angajamentelor USL pentru care am fost mandataţi de o mare parte a populaţiei (…) USL rămâne, îşi recuperează unitatea ce a dus-o la câştig la referendum, la alegerile locale şi parlamentare. Că este nevoie de această recuperare, este evident pentru toată lumea”, a declarat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a arătat că discuţia cu aliaţii din PSD era necesară în condiţiile în care tensiunile din Uniune se amplificaseră. „N-am încercat niciodată să contrafac realitatea pe care o vede toată lumea: anul 2013 s-a terminat prost pentru USL. Nu pentru Guvern sau pentru activitatea parlamentară, ci pentru USL”, a admis Antonescu.

El a arătat că există posibilitatea ca protocolul USL să fie amendat, fie prin suplimentarea cu unele anexe, fie cu o modificarea a unor texte deja existente astfel încât să fie preîntâmpinată apariţia unor diferende.

O altă decizie convenită cu Ponta este implicarea celor doi copreşedinţi ai USL şi a secretarilor generali ai PNL şi PSD în aplanarea diferendelor de la nivelul anumitor judeţe dintre liberali şi social-democraţi. „Este un dosar ce va trebui abordat cu toată seriozitatea şi, până la sfârşitul lunii, cu participarea nostră şi a secretarilor generali, le vom rezolva”, a estimat liberalul.

Presat să facă un pronostic legat de soarta USL, Crin Antonescu a răspuns: „Garantez că USL îşi va înceta odată şi odată existenţa, dar garantez că nu se va întâmpla prea curând”.

Pe de altă parte, preşedintele PNL a afirmat că este nevoie ca incertitudinile legate de candidatul USL la alegerile prezidenţiale să fie spulberate. „Simt nevoia unor clarificări privind candidatura mea (…) De la începutul anului să ştim foarte clar ce propunem oamenilor , iar dacă nu propunem nimic, să le spunem cinstit”, a spus Antonescu.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT