Crin Antonescu: Referendumul privind câinii fără stăpân este inutil, chiar jenant

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, apreciază că referendumul privind eutanasierea câinilor fără stăpân, aprobat de CGMB pentru 6 octombrie, este "inutil", el întrebându-se la ce mai este bun acesta când foarte probabil săptămâna aceasta legea se va adopta în Camera Deputaţilor.
Filip Stan
09 sept. 2013, 05:59
Crin Antonescu: Referendumul privind câinii fără stăpân este inutil, chiar jenant

Eu cred că, în legătură cu eutanasierea, părerile bucureştenilor, ca şi ale românilor în general, sunt împărţite. Eu cred că în legătură cu o chestiune părerile bucureştenilor nu sunt împărţite, cadru legal avem şi nu trebuie niciun referendum, şi anume aceea că nu este normal într-o ţară care se pretinde civilizată să umble câini fără stăpân pe stradă şi să fii în pericol să fii muşcat, ba chiar omorât, cum am ajuns în această situaţie. Nu-mi trebuie niciun referendum pentru asta„, a spus Crin Antonescu, într-o emisiune a postului Digi 24, citat de agenţia Mediafax.

El a arătat că problema este prinderea acestor câini, strângerea lor de pe străzi.

Citeşte şi Protest la Universitate împotriva eutanasierii câinilor maidanezi

„Decizia CGMB înţeleg că s-a luat, referendum va fi, eu cred că nu are rost, dar nu pot împiedica o asemenea decizie eu, pentru că e o decizie a Consiliului General”, a menţionat el.

Întrebat despre consecinţa legală a acestui referendum, Antonescu a spus: „În primul rând, referendumul se desfăşoară sub condiţie de validitate (…), am auzit oameni care cunosc mai bine decât mine pulsul direct al bucureştenilor, primarul Popescu Piedone, de pildă, care se îndoia foarte serios că vor veni jumătate plus unu dintre bucureşteni la referendum. Deci, dacă nu vin, am cheltuit bani degeaba.

Dacă vin şi spun că vor eutanasiere, din două una: ori deja găsesc o lege şi atunci el este inutil, ori găsesc teoretic o lege care nu impune eutanasierea şi atunci referendumul nu are forţă de lege. Dacă spun că nu vor eutanasierea şi legea s-a pronunţat pentru eutanasiere, el e din nou inutil, pentru că un referendum nu poate ţine loc de lege (…). Referendumul e inutil, ce să mai discutăm, chiar e jenant„.

„Eu cred sincer că primarul, sub imperiul şi al emoţiei, pentru că nu-i vine nici lui uşor, toţi suntem oameni, această întâmplare ne-a afectat pe toţi, faptul că există acum o presiune asupra sa, atribuindu-i o vinovăţie, sigur că a simţit nevoia să se ducă cumva către oameni, dar eu cred că poate mai e timp ca raţional această decizie să fie cumva anulată, pentru că, repet, e o cheltuială absolut inutilă”, a mai apreciat el.

Crin Antonescu a spus că nu a apucat să discute legat de această chestiune cu Sorin Oprescu. „Nu e un atac, aşa cum l-au perceput unii, la adresa domnului Oprescu. Am spus doar că un referendum … e chiar culmea, adică încă nişte bani cheltuiţi, încă o lună pierdută, când foarte probabil săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor probabil că legea se va adopta în sensul eutanasierii. Deci la ce mai e bun referendumul?„, a adăugat el.

El a fost de asemenea întrebat dacă PNL îl susţine în continuare politic pe Sorin Oprescu. „Depinde ce înseamnă susţinere. Noi am susţinut proiectele primarului general şi suntem gata să le mai susţinem. Problema asta, şi aici nu-i vinovăţia – pentru că este o vinovăţie a primarului general, nu poţi să spui că nu-i – e o vinovăţie a mai multora, e o vinovăţie şi a noastră, a celor care am avut oameni în Consiliul General. Problema asta trebuia să fie prima, chiar înaintea salubrităţii, chiar înaintea deszăpezirii, nu mai vorbesc înaintea statuilor, florilor şi a altor lucruri necesare într-un oraş mare”, a afirmat el.

Întrebat dacă, în opinia sa, Sorin Oprescu ar trebui să-şi dea demisia, Antonescu a spus: „Nu pot spune eu în locul altuia şi probabil n-are nicio valoare dacă aş spune: domnule, dacă eram eu primar general mi-aş fi dat demisia. (…) Eu sunt de acord că într-o altă ţară am fi asistat la demisii, a primarului în primul rând, sunt absolut de acord. Dar, într-o altă ţară, din nenorocire, dacă un om e muşcat şi băgat în spital de un câine vagabond aia e o ştire mare şi un scandal, noi am ajuns să moară copii şi nu e primul caz”.

Referendumul local a fost aprobat de CGMB pentru 6 octombrie, bucureştenii vor răspunde cu „da” sau „nu” întrebării privind eutanasierea câinilor maidanezi care nu au fost adoptaţi în termenul prevăzut de lege, fiind alocaţi 6 milioane de lei pentru organizarea scrutinului.

Grupul consilierilor PDL a părăsit sala de consiliu înaintea votului privind organizarea referendumului local, singurii care au votat „împotrivă” fiind consilierii PPDD.

Potrivit hotărârii aprobate de consilierii municipali, bucureştenii sunt chemaţi în 6 octombrie să se pronunţe prin „da” sau „nu” la următoare întrebare: „Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi neadoptaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?”.

În hotărâre este stabilit şi faptul că pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului local cheltuielile vor fi suportate în totalitate din bugetul municipalităţii din 2013, acesta fiind suplimentat cu 6 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielor necesarea pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre, necesitatea organizării referendumului local este dată de faptul că în Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate. Una dintre variantele oferite de legislaţia în vigoare este aceea de a se recurge la eutanasierea animalelor capturate pe domniul public al municipiului Bucureşti.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a luat cuvânt înainte de votarea proiectului şi a arătat că, din cauza „ipocriziei politicului şi politicienilor, în acest moment cadrul legislativ este ambiguu”, explicând astfel necesit organizării referendumului.

Ceea ce cerem azi, pentru prima dată în 23 de ani, este că cerem opinia oamenilor în această problemă„, a spus Sorin Oprescu, la începutul şedinţei de îndată a CGMB.

Sorin Oprescu a prezentat etapele legilor privind eutanasierea animalelor şi a explicat că nu pledează pentru o variantă sau alta dintre răspunsurile la întrebarea de la referendum, ci doreşte să afle opinia bucureştenilor.

„În 23 de ani, nimeni nu i-a întrebat pe cetăţeni”, a mai spus Oprescu.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, „exact ceea ce vrea populaţia”.

Propunerea de a fi organizat un referendul local privind eutanasierea câinilor maidanezi a venit după ce Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, pe un teren privat din apropierea Parcului Tei. Fratele lui Ionuţ, în vârstă de şase ani, care era împreună cu acesta când, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Potrivit Legii referendumului nr. 3/2000, „obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia”, iar „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”.

Citeşte şi Crin Antonescu: L-aş numi premier pe Traian Băsescu dacă partidul său câştigă alegerile

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
Dovada de necontestat că Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean sunt împreună în Dubai! Au fost filmați unul lângă altul
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, ca şi calificată în play-off-ul Conference League după 1-0 cu Mainz! Toate calculele
Capital.ro
Legăturile din spatele ascensiunii lui Călin Georgescu. Tudor Păcuraru dezvăluie legăturile obscure, finanțările externe și pericolele politice
Playtech.ro
Ce trebuie să faci după ora 18:00 pentru a menține căldura în casă toată seara. Așa reduci factura la încălzire
Adevarul
De ce a murit familia aflată în vacanță în Istanbul, potrivit raportului medico-legal. Ipoteza inițială a fost exclusă
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Ciclonul Adel aduce vreme severă în București până duminică. Meteorologii anunță ploi abundente și rafale de vânt
iamsport.ro
Fostul finanțator al lui Dinamo, ofertă să preia Steaua: ”Am fost cu Anghel Iordănescu la ministru!”. Pe cine a convins să bage milioane de euro în club
MediaFlux
Brazi cu prețuri între 17 și 39 de lei. Romsilva scoate la vânzare peste 16.000 de pomi
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
De ce orașe ca Sibiul devin tot mai cool: O analiză a trendurilor urbane și a stilurilor de viață moderne