Cristian Buşoi este noul şef al PNL Bucureşti

Europarlamentarul Cristian Bușoi este noul lider al PNL București, a stabilit luni Biroul Politic Național al liberalilor. El va fi secondat de Adriana Săftoiu în calitate de prim-vicepreședinte coordonator, potrivit unor surse liberale citate de Agerpres.
Filip Stan
11 iul. 2016, 10:14
Cristian Buşoi este noul şef al PNL Bucureşti

Biroul Politic Național al PNL a votat luni desemnarea lui Cristian Buşoi în funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti. De asemenea, liberalii vor lua în discuție desemnarea liderilor organizațiilor de sector prin alegeri interne.

Cristian Buşoi şi-a prezentat succint programul politic.

„Principalul adversar e PSD, vom face opoziţie fermă. Ne-am dori un dialog cu USB, dacă nu, vom face singuri opoziţie PSD şi voi încerca să-i adun la un loc pe toţi membrii PNL, nu trebuie să mai existe vechi PNL, vechi PDL, trebuie să facem în aşa fel încât PNL să obţină un scor bun”, a declarat Cristian Buşoi după şedinţa Biroului Politic Naţional.

El a mai spus că va avea o colaborare bună cu Adriana Săftoiu.

„Este prim vicepreşedinte, are multă experienţă şi sunt convins că vom colabora bine”, a afirmat Buşoi.

Şefia PNL Bucureşti a rămas vacantă după demisia lui Cătălin Predoiu, care a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei. 

Cristian Buşoi a fost prima propunere a liberalilor pentru candidatura la Primăria Capitalei, însă el a fost retras după apariţia în presă a unor materiale în care era ascuzat de plagiat şi după efectuarea unor sondaje interne de partid, în care Ludovic Orban stătea mai bine.

Citeşte şi: Buşoi îi dă replica lui Firea: Are o problemă de logică administrativă. Trafic mai fluid înseamnă mai multă infrastructură

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
FRF a dat răspunsul final! Cine poate și cine NU poate promova în SuperLigă la finalul sezonului din Liga a 2-a. Exclusiv
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
Cresc pensiile și salariile. Anunțul premierului Mureșan
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte