Cristian Diaconescu, uns ministru de Externe

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a depus, marţi seara, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţie.
Romania TV
23 ian. 2012, 13:39
Cristian Diaconescu, uns ministru de Externe

„Aveţi o misiunea grea. Aş spune, după aspectele televizate, imposibilă, anume că România are forţă să continue. Acest lucru va trebui să fie principalul mesaj pe care-l transmiteţi omologilor dumneavoastră din Uniunea Europeană, de peste Atlantic şi nu numai. Politica externă a României nu se schimbă odată cu miniştrii”, a fost mesajul pe care Traian Băsescu i l-a adresat noului ministru.

Ceremonia a fost una scurtă, în care doar preşedintele Traian Băsescu a vorbit, după ce Diaconescu a depus jurământul. Ca şi la alte remanieri, şampania a lipsit.

La ceremonie au fost prezenţi premierul Emil Boc şi mai mulţi miniştri, fostul ministru Teodor Baconschi, dar şi reprezentanţi ai UNPR – Gabriel Oprea, Cristian Popescu Piedone, Marian Sârbu, Neculai Onţanu.

În cursul după-amiezii, Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea senatorului UNPR în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, dar şi pe cel privind revocarea din funcţie a lui Teodor Baconschi.

În prima parte a zilei, Emil Boc anunţa că va trimite în cursul zilei de marţi preşedintelui o propunere pentru postul de ministru al Afacerilor Externe.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, prim-vicepreşedinte PDL, a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa protestatarilor.

Teodor Baconschi a declarat că a primit un SMS de la premierul Emil Boc, din care înţelegea că nu i se reproşează nimic pe linie guvernamentală şi că a fost vorba despre o decizie politică.

 

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a demolat Canada, prima echipă calificată în optimile CM 2026, naționala României. Atacantul dorit de Gigi Becali, ratare colosală pe Național Arena
Capital.ro
Energie gratuită pentru români. Mii de clienți PPC au beneficiat de facturi reduse și prețuri mai mici în orele de vârf
Playtech.ro
Caniculă extremă în România! Codul roşu se extinde, unde sunt restricţii de trafic
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?