Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că ar fi întreținut relații intime cu minori. Fostul preot le-ar fi oferit substanțe interzise în apartamentul său și ar fi profitat de ei

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar care vizează viol și agresiune sexuală asupra unor minori. Faptele ar fi avut loc începând cu anul 2022, iar în dimineața zilei de miercuri au fost efectuate percheziții la trei apartamente deținute de acesta.
Oana Anghel
03 iun. 2026, 22:07
Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că ar fi întreținut relații intime cu minori. Fostul preot le-ar fi oferit substanțe interzise în apartamentul său și ar fi profitat de ei

UPDATE

Cristian Pomohaci a fost reținut miercuri pentru 24 de ore. Organele de cercetare penală anunță că s-au făcut trei percheziții în trei apartamente pe care le are în Mureș, dintre care două sunt în același bloc, și s-au ridicat foarte multe documente.

Pe masa anchetatorilor au venit mai multe plângeri, ar fi vorba de băieți de 15-16-17 ani pe care Cristian Pomohaci i-a ademenit în cele două apartamente aflate în aceeași scară, le-ar fi oferit inclusiv substanțe interzise.

S-a prevalat de dreptul la tăcere, i-au ridicat scrisori primite în cutia poștală și sume de bani. Cristian Pomohaci a fost caterisit în 2017 după ce au apărut suspiciuni legate de relații sexuale cu un minor.

Știre inițială

Polițiștii au efectuat, miercuri dimineață, trei percheziții domiciliare într-o cauză ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală asupra unor minori. Principalul suspect este Cristian Pomohaci care, începând cu anul 2022, ar fi întreținut cu aceștia relații sexuale consimțite, scrie G4media

Cântărețul nu este la prima abatere de acest gen. El a fost cercetat și în anul 2017 pentru raporturi sexuale cu minori întrținute cu aproape un deceniu în urmă. La acel moment, a fost făcută publică o înregistrare audio în care încerca să convingă un adolescent să întrețină relații sexuale. În 2019, însă, dosarul s-a clasat întrucât faptele se prescriseseră, deoarece trecuseră mai bine de 10 ani de la comiterea faptelor.

În noiembrie 2020, Pomohaci a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru o altă infracțiune, și anume evaziune fiscală. Ani la rând, fostul preot nu a plătit impozit la sumele câştigate din închirierea proprietăților sale.

Citeste si Gigi Becali, flancat de preoți și călugări în fața bisericii pe care o construiește în Pipera. Imagini parcă scoase din filmele cu shaolini

Deși în anul 2017 a fost caterisit, Pomohaci și-a ridicat propria mănăstire în localitatea Ernei din județul Mureș, unde ținea slujbe.

La începutul lunii mai 2026, în urma numeroaselor sesizări, Arhiepiscopia de Alba Iulia a emis o circulară în care se atrage atenția asupra faptului că ex-preotul Cristian Pomohaci susține ilegal slujbe religioase. Circulara urma să fie citită de preoții din parohiile din Alba și Mureș.

”Având în vedere numeroasele sesizări primite la Centrul eparhial, prin care mai multe persoane se plâng de experiența pe care au avut-o cu fostul preot Cristian Pomohaci, reiterăm Circulara cu nr. 3802/20.10.2022, prin care aducem la cunoștință tuturor fiilor și fiicelor Eparhiei noastre din județele Alba și Mureș, că susnumitul a fost destituit din slujirea clericală prin Decizia Consistoriului Mitropolitan cu nr. 4/06.10.2017.

De asemenea, reamintim că localul din comuna Ernei, județul Mureș, pe care acesta l-a transformat în biserică și mănăstire, unde, atât el, cât și alți pseudopreoți și așa-zise călugărițe, oficiază slujbe după rit ortodox, nu aparține de Biserica Ortodoxă Română. Din păcate, domnul Cristian Pomohaci continuă să poarte ilegal uniforma preoțească și veșminte preoțești, inducând în eroare multă lume și chiar îndrăznind să apară îmbrăcat ca preot când se afla într-o călătorie în Țara Sfântă.

Ca urmare a acestei situații îngrijorătoare prin care numeroase familii suferă și se destramă și multe suflete se pierd, îndemnăm pe toți credincioșii să nu frecventeze acel loc care nu are binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române și să nu mai solicite domnului Cristian Pomohaci așa-zise „slujbe” sau „dezlegări” și nici să contribuie financiar la diferitele „colecte” care se fac acolo.

Citeste si Doi preoți s-au luat la bătaie în timpul slujbei. Credincioșii au sunat la 112, scene șocante în biserică

Întrucât Arhiepiscopia Alba Iuliei nu mai are autoritate canonică asupra domnului Cristian Pomohaci, deoarece nu mai este preot, am făcut mai multe demersuri către autoritățile Statului pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei”, se arată în circulara trimisă de Arhiepiscopie, potrivit alba24.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT