Cristian Preda: După alegerile din 9 decembrie, doar eu şi Sever Voinescu ne-am asumat eşecul PDL

Cristian Preda a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, că în BPN au existat decizii contradictorii, arătând că după alegerile din 9 decembrie publicul i-a perceput pe democrat-liberali ca pe nişte învinşi, dar singurii care şi-au asumat eşecul au fost el şi Sever Voinescu.
Romania TV
23 feb. 2013, 12:31
Cristian Preda: După alegerile din 9 decembrie, doar eu şi Sever Voinescu ne-am asumat eşecul PDL

După alegerile din 9 decembrie, partidul s-a instalat într-un conflict dramatic cu percepţia publicului. Publicul ne-a perceput ca pe nişte învinşi, în timp ce conducerea partidului avea dorinţa de a convinge că nu a fost înfrângere. Singurii care şi-au asumat eşecul alegerilor au fost doi membri în BPN, eu şi Sever Voinescu, care nu participasem la alegeri”, a adăugat Preda, care a apreciat că singura variantă ar fi fost demisia întregului BPN.

El a arătat că obiectivul principal al PDL este de a căuta explicaţii pentru faptul că a obţinut 16% la parlamentare, deşi şi-a propus 33%.

Cristian Preda a arătat că, în perioada dintre referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu şi alegerile parlamentare din decembrie, „partidul a cunoscut o divizare, o fragmentare”, iar după 9 decembrie între membrii PDL a apărut „teama de sciziune”.

A doua lovitură a evoluţiei politice a PDL a fost transformarea neîncrederii în lideri într-o neîncredere în colegi. Încrederea în cei care se aflau în conducerea partidului nu a crescut„, a spus Preda.

El a criticat faptul că în BPN au fost luate decizii contradictorii, arătând că iniţial s-a spus că au prioritate pe liste senatorii şi deputaţii aleşi în legislatura trecută, iar după câteva săptămâni BPN a decis ca listele finale să fie hotărâte de preşedinţii organizaţiilor locale.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Mihai Stoica a făcut anunțul despre transferul atacantului la FCSB în ultima zi de mercato. Exclusiv
Capital.ro
Verdictul anului pentru Călin Georgescu. Tribunalul București decide astăzi, 9 februarie
Playtech.ro
Care este starea schioarei Lindsey Vonn după căzătura horror de la Milano Cortina
Adevarul
Capcana armistițiului în Ucraina. Visul lui Zelenski versus termenul american din iunie: „Asta e lecția de care trebuie să ținem cont”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Rusia, noi amenințări! Lavrov spune că nu va ataca Europa, dar este gata să riposteze: Cu toate mijloacele militare disponibile
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj