Cristian Preda: USR şi PLUS vor merge împreună, cu candidaţi comuni, şi la alegerile locale şi parlamentare

Alianța electorală USR - PLUS devine alinață politică, a anunțat duminică Cristian Preda, care a prezentat și care sunt obiectivele formațiunii. USR și PLUS vor merge împreună la toate alegerile din 2019 și 2020. La locale și parlamentare vor avea candidați comuni. De asemenea, Alianța va avea și o comisie de integritate.
Ionela Marcu
21 iul. 2019, 10:15
Cristian Preda: USR şi PLUS vor merge împreună, cu candidaţi comuni, şi la alegerile locale şi parlamentare

„Am fost asociat în echipa PLUS care a negociat acordul cu USR. Am avut 11 runde de negocieri, între 10 iunie și 19 iulie. Cele două echipe au discutat diverse soluții pentru a răspunde unei așteptări a cetățenilor exprimată pe 23 mai într-un mod foarte clar.

La alegerile europene, prin votul alegătorilor, s-a constituit o a treia forță politică, situată la centru, între PNL și PSD.
Ea este alcătuită din PLUS și USR. Cetățenii ne-au spus că vor să mergem împreună pentru a construi o alternativă. Am hotărât să transformăm alianța electorală încheiată în primăvară într-o alianță politică. Am stabilit patru lucruri importante:

Primul e acela că PLUS și USR vor coopera în cadrul Alianței la toate alegerile din 2019 și 2020, cu obiectivele următoare:
– Să câștigăm președinția României
– Să câștigăm cele mai multe mandate de primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni
– Să câștigăm cele mai multe mandate de deputați și senatori în alegerile generale din 2020.

E prima dată când avem în România o alianță care decide să participe la o serie de patru alegeri organizate în decurs de 20 de luni, incluzând aici și scrutinul european. E prima dată când o forță de centru, nu de stânga sau de dreapta, dorește să guverneze România.

Al doilea punct al înțelegerii noastre vizează alegerile. Am stabilit să avem un candidat comun la prezidențiale – dl. Dan Barna, candidați comuni la toate primăriile și consiliile locale și județene din țară, candidați comuni pentru Parlament.
Dacian Cioloș va fi candidatul Alianței pentru a conduce guvernul ieșit din următoarele alegeri. Încă de la prezidențiale, el va forma un tandem împreună cu Dan Barna, pentru a le spune cetățenilor cum va guverna Alianța.

Al treilea aspect: candidaturile.
În ceea ce privește candidaturile pentru Palatul Cotroceni și pentru conducerea guvernului, am stabilit tandemul menționat.

Pentru candidații la celelalte poziții, vom folosi diverse metode: înțelegeri ale organizațiilor PLUS și USR în plan local, competiții interne – alegeri primare – în sânul Alianței mai ales în orașele mari, sondaje de opinie. Deciziile vor fi luate în primele luni din 2020 pentru locale și imediat după locale, pentru scrutinul legislativ. Obiectivul nostru e să susținem cei mai buni candidați, adică români competenți și onești care pot să asume o administrare la nivel local și județean, ca și o guvernare la nivel național în interesul cetățenilor.

Al patrulea aspect vizează structurile de cooperare și de conducere în cadrul Alianței.
Alianța va avea doi co-președinți, liderii celor două partide. Forul de deliberare și de validare a deciziilor politice va fi alcătuit din Birourile naționale reunite ale celor două partide, care vor lua hotărâri pe o bază paritară. Alianța va avea un mic secretariat tehnic, alcătuit din membri ai ambelor formațiuni.

Alianța va avea, de asemenea, o comisie comună care va elabora politicile publice pe care le propunem cetățenilor. Avem experți și unii, și ceilalți. La noi, la PLUS, circa 300 de colegi, specialiști în diverse domenii, și-au exprimat dorința de a lucra la propunerile noastre de politici pentru fiecare domeniu în parte: transport, energie, digital, externe, educație, mediu, finanțe, sănătate, politici sociale, cultură ș.a.m.d.

În fine, Alianța va avea o comisie de integritate: ea va fi alcătuită dintr-un număr egal de membri PLUS și USR, incluzând de asemenea un membru independent, o personalitate a societății civile. Comisia va analiza candidaturile la alegeri, pornind de la exigențele incluse în statutele PLUS și USR.

Înțelegerea încheiată de echipele de negociere va fi supusă aprobării în forurile de conducere ale celor două partide”, a scris Cristian Preda pe Facebook.

Citește și: Dan Barna şi Dacian Cioloş au anunţat alianţa pentru prezidenţiale: Barna va fi în turul doi cu Iohannis

DailyBusiness
Adrian Năstase, prezent la parada militară de la Beijing, unde sunt și Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Irina Fodor, dezvăluiri îngrozitoare din show-ul Antenei 1! Care a fost coșmarul de la Asia Express!
Fanatik.ro
Ele sunt singurele zodii care au noroc din plin de pe 3 septembrie de la ora 3.00. Vești extraordinare, reușite și prosperitate pentru ele
Capital.ro
Traian Băsescu l-a învățat personal. Dan Diaconescu a recunoscut secretul care îi unește: Nea Traiane, de ce…?
Playtech.ro
Secretul japonez pentru o mașină de spălat curată și rezistentă. Ce să faci după fiecare utilizare
Adevarul
COVID-19 revine în forță la început de an școlar: „Avem o creștere de peste 80% pe săptămână”. Simptome neobișnuite la copii
wowbiz.ro
Doliu în lumea boxului! A murit Joe Bugner, fostul campion la categoria grea. Și-a dat ultima suflare la 75 de ani, la azil
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
A fost găsită ascunzătoarea lui Emil Gânj. Unde a stat cel mai căutat criminal din România în tot acest timp
Cancan.ro
Singura condiție în care Ilie Bolojan și-ar da demisia din funcție: 'Sper să găsim o soluție pentru că…
iamsport.ro
Uluitor! Fostul jucător de la FCSB, convocat la națională la 40 de ani. FOTO | Cum arată acum
MediaFlux
Adeverință obligatorie pentru pensie, în luna septembrie. Casa Națională de Pensii anunță până când trebuie adus documentul
stirilekanald.ro
Ascunzătoarea lui Emil Gânj, găsită de polițiști! Ucigașul și-a construit un „adăpost” sub pământ
substantial.ro
O greșeală mică dar cu consecințe uriașe. Acestea sunt efectele dormitului cu …