Cristina Pocora: Este o ipocrizie afirmaţia că PSD va duce mai departe programul USL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susţine că declaraţiile potrivit cărora PSD şi aliaţii săi vor duce mai departe programul USL reprezintă "o ipocrizie" şi că drumul ales de aceştia nu reprezintă interesul cetăţeanului, ci interese de grup.
Romania TV
25 feb. 2014, 11:31
Cristina Pocora: Este o ipocrizie afirmaţia că PSD va duce mai departe programul USL

„Am văzut deja care sunt priorităţile noii majorităţi, două exemple fiind legea amnistiei şi votul în cazul lui Vlad Cosma. În aceste condiţii, afirmaţia că vor duce mai departe programul USL reprezintă o ipocrizie, o minciună, fiindcă este evident drumul pe care PSD şi aliaţii săi s-au angajat, un drum care nu respectă priorităţile cetăţenilor, ci interesele de grup”, consideră Cristina Pocora potrivit unui comunicat de presă.

Ea a arătat că declaraţiile lui Victor Ponta potrivit căruia viitorul Guvern îşi va asuma tot programul USL sunt doar în faţa presei, pentru că, în realitate, „a dovedit deja că are alte priorităţi”.

Purtătorul de cuvânt liberal a exprimat temerea că PSD şi ‘sateliţii săi’ vor să acapareze toate pârghiile de putere pentru a le folosi în favoarea lor.

„Ideea continuării programului de guvernare al USL este o diversiune la fel cum a fost şi subiectul numirii lui Klaus Johannis. În declaraţii, Klaus Johannis a fost lăudat, apreciat, dar în fapt Victor Ponta nu l-a numit în Cabinet şi a scos PNL de la guvernare. La fel, la nivel declarativ, programul de guvernare va rămâne cel al USL, dar, de fapt, va fi programul de guvernare al USD, cu priorităţi precum legea amnistiei”, este de părere Cristina Pocora.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii români care au făcut avere după retragere. În ce și-au investit banii
Capital.ro
Un singur portofel pentru actul de identitate, permis, diplome și rețete. Termenul stabilit de UE pentru statele membre
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte