Criză COVID-19. Angajaţi trimişi în şomaj tehnic, refuzaţi de medici, pentru că apar ca neasiguraţi la sănătate

O mare parte din angajaţi din România trimişi în şomaj tehnic de la începutul pandemiei de coronavirus figurează ca neasiguraţi la sistemul public de sănătate. Experţii contabili susţin că situaţia a apărut din cauza comunicării defectuoase dintre bazele de date ale instituţiilor statului, respectiv ANAF - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În replică, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate dau vina pe angajatori că au depus greşit Declaraţia 112 (D112) şi cer depunerea unor declaraţii rectificative pentru a se remedia această situaţie.
Romania TV
09 iul. 2020, 07:51
Criză COVID-19. Angajaţi trimişi în şomaj tehnic, refuzaţi de medici, pentru că apar ca neasiguraţi la sănătate

Valentina Saygo, expert contabil, a explicat că unii angajaţi aflaţi în şomaj tehnic au avut nevoie de servicii medicale în această perioadă şi au fost refuzaţi pentru că apăreau ca neasiguraţi. Saygo afirmă că este o problemă a bazelor de date şi transmiterea informaţiilor de la ANAF către Casa de Sănătate, care au invalidat calitatea de asigurat la data la care angajatul a intrat în şomaj tehnic.

„În momentul de faţă, o mare parte din angajaţii aflaţi în şomaj tehnic nu figurează ca asiguraţi în sistemul de sănătate. Au constatat acest lucru în momentul în care au fost nevoiţi să se prezinte la medic şi nu li s-au oferit serviciile medicale. Starea de fapt este gravă, deoarece angajaţii nu sunt asiguraţi, bazele de date sunt alterate, iar angajatorii sunt obligaţi să remedieze această anomalie pe banii şi pe timpul lor. Angajaţii sunt puşi pe drumuri, angajatorii supuşi la costuri suplimentare, contabilii puşi să muncească suplimentar şi gratis (că doar asta au făcut în această perioadă) ceea ce crează o stare de tensiune în relaţia angajat-angajator şi nu este benefică şi necesară nimănui în această situaţie grea pentru mediul economic. Nu este greşeala angajatorilor şi nici a contabililor, care traversează o perioadă dificilă”, afirmă Saygo, citată de Adevărul.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţin că situaţia a ap[rut după ce mai mulţi angajatori „nu au încadrat corect” în Declaraţia 112 personalul aflat în şomaj tehnic şi nu a fost specificată perioada în care personalul s-a aflat în şomaj tehnic şi din această cauză mai multe persoane au pierdut calitatea de asigurat în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

„În urma sesizărilor primite la CNAS, referitoare la faptul că mai multe persoane aflate în şomaj tehnic au pierdut calitatea de asigurat în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), deşi angajatorii au virat sumele aferente contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate, facem următoarele precizări: CNAS gestionează fondurile provenite din contribuţiile la sănătate colectate de ANAF. Mai exact, CNAS importă în SIUI datele de la ANAF, care primeşte de la angajatori Declaraţia 112 privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, reglementată prin Ordinul comun al ministrului finanţelor publice, al ministrului Muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului Sănătăţii nr. 1942/979/819/2020”, se arată în comunicat.

CNAS afirmă că în datele importate de la ANAF în SIUI s-au preluat informatic formularele în care personalul aflat în şomaj tehnic a fost înscris la categoria salariat „cu contribuţie zero la sănătate”.

„Este mai mult decât regretabil că cei care întâmpină deja neajunsuri cauzate de faptul că au fost nevoiţi să intre în şomaj tehnic trebuie să suporte acum şi piedici în accesarea serviciilor medicale de care au nevoie. Este obligaţia noastră să asigurăm accesul la servicii medicale. De aceea, deşi această problemă nu a fost generată de casele de asigurări de sănătate sau de sistemul informatic al CNAS, încercăm să identificăm cele mai bune soluţii împreună cu colegii din ANAF pentru ca oamenii să nu se mai confrunte cu situaţia de a nu putea beneficia de serviciile medicale necesare”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, citată în comunicat.

Conform reglementărilor în vigoare din sistemul de sănătate, o persoană care nu contribuie la fondul de sănătate şi nici nu este încadrată într-o categorie scutită de plata contribuţiei îşi pierde automat calitatea de asigurat la 90 de zile de la data ultimei plăţi a contribuţiei.

CNAS precizează că o modalitate de a regla această problemă „ce creează neajunsuri” persoanelor care s-au aflat sau încă mai sunt în şomaj tehnic constă în depunerea declaraţiilor rectificative de către angajatori.

„Această nouă declaraţie dă posibilitatea ca, în termen de 48 de ore, SIUI să recunoască statutul de asigurat tuturor celor care au acest drept”, susţin reprezentanţii CNAS.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea, apariție de senzație după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac. Apare rar în această ipostază
Capital.ro
Statul îți ia proprietatea. Nu se poate face nimic. Proprietarii își pierd dreptul asupra propriilor bunuri
Playtech.ro
Cât timp lucrează efectiv un parlamentar. Tot ce trebuie să ştii despre funcţia din Parlament
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
MediaFlux
Stare de criză declarată în România după războiul din Orientul Mijlociu. Ministrul Energiei cere prețuri maxime la carburanți
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj