Criză de medicamente pentru pacienţii cronici din spitale. Unitățile medicale nu au bani pentru a le cumpăra

Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Dan Zaharescu, a atras atenţia că România se confruntă cu o adevărată criză a medicamentelor pentru pacienţii cronici din spitale.
Irina Dumitrescu
12 oct. 2023, 09:37
Criză de medicamente pentru pacienţii cronici din spitale. Unitățile medicale nu au bani pentru a le cumpăra

Spitalele nu pot achiziţiona medicamente pentru pacienții cronici pentru că nu au bani întrucât la nivel naţional nu s-a făcut rectificarea bugetară.

”Din păcate situaţia aceasta am mai trăit-o cu foarte mulţi ani în urmă, pe timpul primei crize financiare, în perioada 2008-2010 când din cauza întârzierilor la plată şi din cauza întârzierilor privind fianţarea spitalelor s-au produs disfuncţionalităţi absolut asemănătoare cu cele de astăzi. De mai bine de 10 ani nu am mai avut asemenea situaţii, dar, din păcate, văd că ele revin”, a declarat Dan Zaharescu, miercuri seară, la Medika TV.

Spitalele nu au mai făcut achiziţii de medicamente de câteva luni bune.

”Pe de-o parte sunt întârzierile la plată pentru medicamente în farmacii. Deja s-a depăşit cu mult perioada de 120 de zile care să zicem că ar fi fost perioada maximă care ar fi putut fi acceptată ca întârziere la plăţi. Pe de altă parte, avem nişte blocaje la nivelul spitalelor care nu au mai făcut achiziţii de câteva luni bune, deoarece nu au primit filele de buget. Cu toţii ştim că procedurile de achiziţie în spitale sunt laborioase, durează destul de mult. Dacă spitalele nu au avut bani, nu au putut să completeze. Şi sunt categorii variate de pacienţi cu boli cronice care sunt afectaţi de această situaţie, din păcate”, a spus Zaharescu.

Citește și: Medicament nou pentru românii cu depresii severe. 15 pacienți beneficiază de tratamentul de 3.000 euro pe lună

Zaharescu a mai spus că medicamente sunt pe piaţă, dar nu pot ajunge la pacienţi din cauza lipsei de fonduri.

”Medicamentele sunt în depozite, sunt pe piaţă, dar ele nu pot să ajungă la pacienţi din lipsa acestei finanţări. S-a încercat o deblocare a situaţiei la sfârşitul lunii septembrie, ne-am pus mari speranţe că lucrurile se vor pune în mişcare cu această ocazie, dar din păcate fără o rectificare bugetară care, în mod normal, ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul lunii august, din cauza situaţiei economice cu care se confruntă România şi datorită faptului că bugetul naţional trebuie să fie cumva echilibrat, s-a produs această întârziere în rectificarea bugetului naţional şi fără o rectificare nu se poate ieşi din acest blocaj. E vorba că spitalele nu au linii de finanţare ca să organizeze licitaţii ca să cumpere medicamentele”, a precizat Dan Zaharescu.

Citește și: Șapte medici de la Spitalul Bagdasar-Arseni, care au tratat victime ale exploziilor de la Crevedia și Călimănești, și-au dat demisia din contractele de gărzi: ”Actualele condiții ne expun unor riscuri majore din punct de vedere profesional”

Întrebat de asemenea, dacă aceste medicamente ar putea fi trimise în alte ţări care au bani să le plătească, Zaharescu a exclus această idee.

”Nu, nu se pune această problemă, nicidecum. Situaţia este sub control din acest punct de vedere, medicamentele sunt pentru pacienţii români, dar atâta vreme cât procedurile administrative nu pot fi îndeplinite din cauza acestui blocaj financiar nu se poate avansa. La nivelul farmaciilor sunt asigurate liniile de aprovizionare cu medicamente, dar la nivelul spitalelor, situaţia este din ce în ce mai complicată”, a adăugat Dan Zaharescu, el afirmând totodată că rectificarea bugetară nu se poate face până când soluţiile economice asumate de Guvern nu vor fi adoptate şi a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla abia în luna noiembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT