Criza din Iran loveşte dramatic turismul. Ar putea apărea taxe suplimentare la biletele de avion. Răzvan Pascu: „Probabil, supra-taxa va fi de 10-15 euro/sens”

Biletele de avion explodează ca preț în vara 2026. Criza din Iran lovește dur industria aeriană din cauza preţului tot mai mare la kerosen.
Viorel Dobran
23 mart. 2026, 11:03
Criza din Iran loveşte dramatic turismul. Ar putea apărea taxe suplimentare la biletele de avion. Răzvan Pascu:

Prețurile biletelor de avion cresc semnificativ în 2026, iar sezonul estival riscă să devină cel mai costisitor din ultimii ani. Industria aeriană traversează o perioadă critică, după ce a acumulat pierderi de aproximativ 53 de miliarde de dolari de la debutul conflictului din Iran.

Vara anului 2026 se anunță una dintre cele mai scumpe pentru călătoriile cu avionul. Pe fondul tensiunilor geopolitice și al creșterii accelerate a costurilor combustibilului, companiile aeriene transferă presiunea financiară direct asupra pasagerilor.

Se schimbă regulile de călătorie cu avionul în Uniunea Europeană. Companiiile aeriene, obligate să reducă taxele

Una dintre principalele cauze este creșterea explozivă a costului combustibilului. Dacă în mod normal acesta reprezenta circa o treime din cheltuielile operaționale ale companiilor aeriene, în prezent ponderea a crescut semnificativ, afectând direct tarifele pentru pasageri.

La aeroportul Otopeni pretul unei tone de kerosen pentru avioane a ajuns la peste 1700 dolari. Era 850 de dolari/tona inainte de inceperea razboiului in 28 Februarie. Pe alte aeroporturi a sarit de 2000 dolari/tona.

Se intampla asta in special din cauza inchiderii rafinariilor din Orientul Mijlociu si a micsorarii ofertei/productiei. Companiile aeriene deja analizeaza marirea preturilor la biletele de avion, ATENTIE, inclusiv la biletele deja vandute.

SAS si Air New Zealand deja au facut-o, de ieri a facut-o si AEGEAN in Grecia, care a introdus o taxa suplimentara de combustibil de 14 euro per segment de zbor (pe zborurile internationale).

Pentru ca industria aeronautica functioneaza cu marje foarte-foarte mici si face bani doar din volume mari, probabil se va intampla asta si pe unele zboruri din Romania, pe unele companii aeriene si probabil supra-taxa va fi de 10-15 euro/sens pe zboruri scurte de genul Antalya sau 30 euro/sens pe zboruri de 3 ore„, a scris Răzvan Pascu pe Facebook.

Combustibilul s-a scumpit brusc, iar rutele devin mai lungi

În doar câteva săptămâni, prețul combustibilului pentru avioane s-a dublat. Instabilitatea generată de conflictul din Orientul Mijlociu a perturbat rutele energetice globale, provocând nu doar scumpiri, ci și incertitudine în aprovizionare.

În paralel, închiderea unor spații aeriene obligă companiile să ocolească zonele de risc. Acest lucru duce la zboruri mai lungi, consum mai mare de combustibil și costuri operaționale suplimentare.

Zboruri mai puține și locuri mai greu de găsit
Pentru a limita pierderile, mai multe companii aeriene au început să reducă numărul de zboruri. Rutele mai puțin profitabile au fost eliminate, iar frecvența curselor a scăzut, în special pe direcția Asia.

Efectele sunt vizibile deja: mai puține locuri disponibile, întârzieri mai frecvente și un sistem aerian tot mai aglomerat și mai puțin eficient.

Creșterea costurilor este transferată treptat către consumatori. Scumpirile sunt deja evidente și vor continua în lunile de vară, când cererea este la nivel maxim.

Preţ carburanţi 23 martie 2026. Veşti proaste de lunea, ziua şi scumpirea la pompă. Cât costă azi un plin de benzină/motorină

Companiile aeriene încearcă să-și protejeze profiturile, însă există riscul ca prețurile ridicate să descurajeze călătoriile. Cele mai afectate sunt rutele lungi, unde costurile sunt considerabil mai mari.

Sezonul estival este esențial pentru veniturile companiilor aeriene, însă contextul actual pune o presiune uriașă asupra întregului sector. Fără o stabilizare rapidă a situației geopolitice, vara 2026 ar putea aduce tarife record, capacitate redusă și un nivel ridicat de incertitudine.

Specialiștii avertizează că efectele s-ar putea resimți mult timp după încheierea sezonului turistic.

Cele mai mari companii aeriene ale Europei au anunţat că scumpirea combustibililor provocată de războiul din Orientul Mijlociu va împinge preţurile biletelor de avion în sus şi sfătuiesc pasagerii să-şi facă rezervări din timp, notează The Guardian. Deşi operatorii s-au protejat parţial împotriva unor scumpiri ale combustibilului pentru avioane, şefii acestora spun că nu vor putea evita transferarea costurilor suplimentare către pasageri prea mult timp.

Companii ca Air France-KLM şi Lufthansa au anunţat că vor adăuga mai multe zboruri via Asia, cu huburile operatorilor din Golf fie închise, fie operând la un nivvel redus de la lansarea atacurilor asupra Iranului.

EasyJet a respins orice temeri privind penurii iminente de combustibil care ar afecta zborurile din Europa în pofida îngrijorărilor legate de aprovizionare în unele părţi din Asia, cu companiile aeriene vietnameze avertizând recent că şi-ar putea reduce numărul de zboruri.

Directori de aeroporturi au declarat pentru Financial Times că penuriile de combustibil i-ar putea forţa să limiteze zborurile, în timp ce unele companii ca SAS au anulat deja unele rute. Air France-KLM analizează restrângerea serviciilor către părţi din Asia în cazul în care realimentarea pentru zborul de întoarcere în Europa devine mai dificil, a anunţat şeful acesteia Ben Smith.

Potrivit The Guardian, şeful Ryanair Michael O’Leary a exclus schimbări imediate, dar a adăugat că dacă scumpirile continuă timp de şase luni, aceasta ar urma să devină o problemă pentru companiile aeriene.

Există însă semne că criza din Orientul Mijlociu ar putea aduce şi beneficii pentru companiile aeriene europene care operează zboruri pe distanţe lungi dacă vor reuşi să-şi reafirme rolul global după ce au cedat teren în faţa operatorilor şi huburilor aeriene din Golf.Turismul către Europa ar putea fi însă afectat, a avertizât compania de consultanţă Oxford Economics. Turcia, Franţa şi Marea Britanie sunt îndeosebi vulnerabile, având în vedere cota mai ridicată de vizitatori din Orientul Mijlociu înregustrată de aceste ţări.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua regulă a burselor a fost publicată. Ce bani primesc elevii în anul școlar 2026–2027
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, convins că Dinamo nu are șanse la titlu: ”Administrația nu e competentă, lotul e mai slab decât anul trecut!”
MediaFlux
Imagini inedite cu patronul Rapidului. Dan Șucu a fost surprins de Paparazii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte