Criza economică dăunează grav…libidoului

Un studiu recent realizat de cătzre sexologii greci în rândul populaţiei afectate de criza economică arată că între măsurile de austeritate care au dus la sărăcirea populaţiei şi libidoul acesteia există o strânsă legătură.
Romania TV
01 apr. 2012, 10:49
Criza economică dăunează grav...libidoului

Criza economică, spun specialiştii care au realizat studiul, a cauzat o scădere a libidoului şi a căsătoriilor în Grecia.

Peste 30 la sută din greci consideră că viaţa sexuală le-a fost afectată de criza prin care trece ţara, arată un studiu al Institutului de Andrologie din Atena. De asemenea, 46 la sută din populaţie consideră că viaţa de cuplu este a avut de suferit.

„În ultimul an am remarcat o scădere a activităţii sexuale datorată problemelor financiare cu care se confruntă populaţia. Problema financiară şi sexualitatea sunt legate. O stare de depresie se instalează atunci când nu ai bani, nu munceşti, nu vezi posibilităţi de salvare în viitor. Depresia şi melancolia reduc activitatea sexuală, scad intensitatea cu care trăieşti viaţa şi reduc considerabil sentimentele pozitive”, a explicat doctorul Konstantinos Konstantinidis, care a fost implicat în acest studiu.

Studiul a fost făcut pe un eşantion de 600 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani din toate mediile sociale ale Greciei

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT